StiripesurseȘtirile zileiFiica lui JFK a fost numită ambasadoare SUA în Australia

Fiica lui JFK a fost numită ambasadoare SUA în Australia

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a ales-o pe Caroline Kennedy, ultimul copil în viaţă al preşedintelui asasinat John F. Kennedy, ca ambasadoare a Statelor Unite în Australia, a anunţat miercuri Casa Albă într-un comunicat, notează AFP, potrivit agerpres.

Această fostă ambasadoare americană în Japonia sub preşedinţia lui Barack Obama va trebui să fie confirmată de Senat.

Citeşte şi: Facebook recunoaşte că ‘fact-checking-ul’ este un sistem de cenzură şi ei decid modul şi numărul distribuirilor – Black News

Aşteptat de mult timp, anunţul a fost făcut la aproape un an după instalarea preşedintelui Joe Biden la Casa Albă, în contextul în care senatorii republicani amână majoritatea confirmărilor pentru posturile diplomatice cheie.

La Canberra, sarcina ei va fi să consolideze frontul comun dintre Statele Unite şi Australia pe fondul tensiunilor cu China în zona Indo-Pacific.


Anunţul din septembrie al achiziţiei de către Australia a unor submarine americane cu propulsie nucleară a provocat în special furia Beijingului, care a considerat-o drept o decizie “extrem de iresponsabilă”.

Trimisul special al lui Joe Biden pentru regiunea Indo-Pacific, Kurt Campbell, a acuzat, la începutul lunii decembrie, China că “pune Australia în genunchi” cu un val de sancţiuni care, în opinia sa, aduc a “război economic”.

În vârstă de 64 de ani, Caroline Kennedy este singurul copil în viaţă al lui JFK şi Jackie Kennedy. În 1999, fratele său John Kennedy Jr. a murit în prăbuşirea în mare a unui avion de mici dimensiuni pe care îl pilota. O moarte tragică – ca atâtea altele în rândul membrilor clanului -, până la punctul de a vorbi despre blestemul familiei Kennedy.

Ambasadoarea apare într-o fotografie rămasă celebră în care, copil fiind, s-a ascuns sub miticul Resolute Desk de la Casa Albă, în timpul preşedinţiei tatălui ei.

Ea a rezistat mai multe decenii apelurilor Partidului Democrat de a o vedea intrând în politică, preferând o viaţă axată pe scris – în special despre libertăţile civile – şi un loc de muncă la celebrul Metropolitan Museum din New York.

Citeşte şi: Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice, însă acum o face mai ‘cu perdea’ – Black News

Caroline Kennedy a revenit în prim-plan cu ocazia campaniei prezidenţiale din 2008, ca o susţinătoare ferventă a candidatului Barack Obama, descriindu-l drept o persoană care i-a amintit de tatăl său.

Ea a vizitat adesea nord-estul Japoniei, devastat de cutremur şi tsunami în martie 2011, înainte de a ajunge ca ambasadoare între 2013 şi 2017.

După postul de la Tokyo, Caroline Kennedy s-a alăturat consiliului de conducere al gigantului aerospaţial Boeing, mai scrie AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.