Fiji se pregătește să dea piept cu ciclonul Sarai

Publicat:

Ciclonul Sarai se apropia vineri de coastele arhipelagului Fiji, iar autorităţile au îndemnat o parte din populaţie să se refugieze în regiunile mai înalte din cauza riscului de inundaţii, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Serviciul meteorologic din Fiji a avertizat rezidenţii cu privire la precipitaţii abundente şi la ”vânturi violente care ar putea provoca pagube”, existând riscul producerii de inundaţii în anumite regiuni situate de-a lungul litoralului.


Citește și: Un avion de pasageri S-A PRĂBUȘIT peste o zonă rezidențială. Cel puțin 14 oameni au murit! – VIDEO

În momentul în care va ajunge sâmbătă dimineaţă deasupra insulei principale Viti Levu, ciclonul ar trebui să fie de categoria 2, cu o viteză medie a vântului de 65 de kilometri pe oră însoţit de rafale care ar putea atinge 90 de kilometri pe oră.

Zeci de persoane au fost evacuate la Lautoka, al doilea oraş ca mărime din acest arhipelag de mici dimensiuni precum şi de pe insula Ovalau din cauza unei alerte imediate de inundaţii.

Biroul pentru gestionarea catastrofelor din Fiji a deschis adăposturi de urgenţă şi a făcut apel la populaţie să-şi pregătească ”trusa de urgenţă”.

“În prezent, 63 de persoane s-au refugiat în trei centre” deschise pe teritoriul ţării pentru a găzdui rezidenţii nevoiţi să-şi părăsească domiciliul, a precizat biroul naţional de gestionare a catastrofelor.

Programul miilor de turişti veniţi să-şi petreacă sărbătorile de sfârşit de an în acest mic arhipelag din Pacificul de Sud este perturbat de acest ciclon care a determinat anularea sau întârzieri ale curselor aeriene.

Citește și: CUTREMUR puternic în Iran

Excursiile cu ambarcaţiunile au fost sistate, iar compania aeriană Fiji Airways a anulat mai multe zboruri interne precum şi curse cu destinaţia Australia şi Noua Zeelandă.

Zborurile pentru Statele Unite au fost amânate cu câteva ore pentru a evita ciclonul Sarai.

În 2016, ciclonul Winston a provocat moartea a 44 de persoane în insulele Fiji, a distrus zeci de mii de locuinţe şi a provocat pagube a căror valoare a fost estimată la un miliard de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.