StiripesurseȘtirile zileiFiji se pregătește să dea piept cu ciclonul Sarai

Fiji se pregătește să dea piept cu ciclonul Sarai

Publicat:

Ciclonul Sarai se apropia vineri de coastele arhipelagului Fiji, iar autorităţile au îndemnat o parte din populaţie să se refugieze în regiunile mai înalte din cauza riscului de inundaţii, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Serviciul meteorologic din Fiji a avertizat rezidenţii cu privire la precipitaţii abundente şi la ”vânturi violente care ar putea provoca pagube”, existând riscul producerii de inundaţii în anumite regiuni situate de-a lungul litoralului.

Citește și: Un avion de pasageri S-A PRĂBUȘIT peste o zonă rezidențială. Cel puțin 14 oameni au murit! – VIDEO

În momentul în care va ajunge sâmbătă dimineaţă deasupra insulei principale Viti Levu, ciclonul ar trebui să fie de categoria 2, cu o viteză medie a vântului de 65 de kilometri pe oră însoţit de rafale care ar putea atinge 90 de kilometri pe oră.


Zeci de persoane au fost evacuate la Lautoka, al doilea oraş ca mărime din acest arhipelag de mici dimensiuni precum şi de pe insula Ovalau din cauza unei alerte imediate de inundaţii.

Biroul pentru gestionarea catastrofelor din Fiji a deschis adăposturi de urgenţă şi a făcut apel la populaţie să-şi pregătească ”trusa de urgenţă”.

“În prezent, 63 de persoane s-au refugiat în trei centre” deschise pe teritoriul ţării pentru a găzdui rezidenţii nevoiţi să-şi părăsească domiciliul, a precizat biroul naţional de gestionare a catastrofelor.

Programul miilor de turişti veniţi să-şi petreacă sărbătorile de sfârşit de an în acest mic arhipelag din Pacificul de Sud este perturbat de acest ciclon care a determinat anularea sau întârzieri ale curselor aeriene.

Citește și: CUTREMUR puternic în Iran

Excursiile cu ambarcaţiunile au fost sistate, iar compania aeriană Fiji Airways a anulat mai multe zboruri interne precum şi curse cu destinaţia Australia şi Noua Zeelandă.

Zborurile pentru Statele Unite au fost amânate cu câteva ore pentru a evita ciclonul Sarai.

În 2016, ciclonul Winston a provocat moartea a 44 de persoane în insulele Fiji, a distrus zeci de mii de locuinţe şi a provocat pagube a căror valoare a fost estimată la un miliard de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.