Filipine INTERZICE intrarea străinilor din 20 de ţări

Publicat:

Filipine interzice temporar intrarea pe teritoriul său a vizitatorilor din 20 de ţări şi regiuni administrative unde a fost detectată o nouă tulpină de coronavirus, a declarat marţi guvernul acestei ţări, potrivit DPA şi agerpres.

Interdicţia viza iniţial doar vizitatorii din Marea Britanie, însă a fost extinsă la alte 19 state şi regiuni administrative şi va rămâne în vigoare până pe 15 ianuarie, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Harry Roque.


Citeşte şi: Peste 10 milioane de mexicani au rămas fără curent

Celelalte state sunt Africa de Sud, Elveţia, Italia, Danemarca, Israel, Spania, Irlanda, Olanda, Singapore, Liban, Japonia, Canada, Germania, Suedia, Australia, Franţa, Islanda şi Coreea de Sud. Interdicţia vizează de asemenea vizitatorii din Hong Kong.

Pasagerilor care sunt deja în tranzit li se va permite să intre pe teritoriul Filipinelor, însă vor fi plasaţi în carantină timp de 14 zile în facilităţi acreditate de guvern, în pofida unui rezultat negativ la testul RT-PCR, a adăugat Roque.

În timpul interdicţiei temporare, filipinezilor care vin din ţările vizate li se va permite să se întoarcă acasă, însă vor trebui, de asemenea, să se supună unei carantine de 14 zile.

Preşedintele Rodrigo Duterte a decis în Metro Manila (regiunea capitalei) şi în alte opt zone din Filipine un protocol de lockdown mai puţin strict până pe 31 ianuarie.

Citeşte şi: MASACRU marca ELN în Columbia! Cinci oameni au fost ucişi, printre care şi un copil de 3 ani

Acesta prevede menţinerea deschisă a mall-urilor, restaurantelor şi a altor unităţi comerciale, însă nu la o capacitate de 100%. Transportul public funcţionează de asemenea la o capacitate redusă, iar călătoria între insulele arhipelagului filipinez este permisă, dar cu unele restricţii.

Marţi, Departamentul pentru Sănătate a raportat 886 de cazuri noi, ridicând numărul total de cazuri din Filipine la 471.526. Numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 9.162.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.