StiripesurseȘtirile zileiFilipine trimite înapoi gunoiul canadian - VIDEO

Filipine trimite înapoi gunoiul canadian – VIDEO

Publicat:

O navă cargo cu deşeuri menajere din Canada care au fost depozitate în Filipine timp de peste cinci ani, provocând o dispută diplomatică între cele două ţări, va transporta deşeurile înapoi în ţara nord-americană, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Nava MV Bavaria, sub pavilion liberian, o navă privată angajată de guvernul filipinez, a pornit din portul Subic Bay, 82 de kilometri nord de Manila, spre Vancouver cu 69 de containere cântărind 20 de tone.

Citeşte şi: Kim Jong Un s-a întors ‘foc şi pară’ de la Hanoi şi i-a pedepsit aspru pe cei vinovaţi de eşecul summitului cu americanii

Nava va ajunge în 20 de zile ajunge în oraşul canadian, a declarat Wilma Eisma, preşedinte şi administrator al portului Subic.

“În sfârşit, containerele cu gunoi transportate din Canada şi stocate în Subic Bay Freeport timp de mai mulţi ani au fost scoase”, a declarat oficialul filipinez.


Peste 100 de containere cu deşeuri din Canada – care conţin resturi menajere, sticle şi pungi din plastic, ziare şi scutece pentru adulţi folosite – au fost transportate în Filipine şi declarate în mod fals ca fiind resturi din material plastic între 2013 şi 2014.

Canada a insistat atunci că guvernul nu a avut cunoştinţă de această încărcătură şi că a fost o tranzacţie privată. Guvernul filipinez a cerut în mod repetat autorităţilor din Canada preluarea acestor deşeuri, dar nu a fost luată nicio măsură.

Ca urmare a acestei situaţii, guvernul filipinez şi-a rechemat ambasadorul şi consulul general în Canada la începutul lunii mai şi a cerut şefilor birourilor guvernamentale să nu mai elibereze permise de călătorie pentru călătorii oficiale în ţara nord-americană.

Ministrul de externe filipinez Teodoro Locsin Jr a declarat că returnarea deşeurilor este “sfârşitul problemei” şi le-a cerut diplomaţilor să revină la posturi în Canada. ”Este mai mult decât gunoi între noi”, a scris el pe Twitter. “Nu pot să mulţumesc Canadei suficient – dar nu voi lua înapoi gunoiul”, a menţionat şeful diplomaţiei filipineze.

Citeşte şi: Atac cu cuţitul în centrul Ierusalimului: Doi israelieni se zbat între viaţă şi moarte!

Ecologiştii au salutat revenirea deşeurilor în Canada ca un ”mesaj puternic” adresat comunităţii internaţionale că Filipinele nu sunt “depozitul de gunoi al lumii”.

Potrivit Greenpeace, problema deşeurilor din Canada a pus un accent pe modul în care unele ţări dezvoltate au exploatat reglementări naţionale slabe şi lacunele din dreptul internaţional pentru a-şi aduce deşeurile în ţări sărace.

ONG-ul a cerut guvernului filipinez să ia măsuri mai dure împotriva transporturilor de deşeuri şi să ratifice un acord pentru a trimite un mesaj puternic că ţara asiatică nu este o groapă de gunoi.

În afară de Canada, ţări precum Coreea de Sud, Australia şi Regiunea Hong Kong au transportat deşeuri în Filipine de când China a interzis importul acestora, în 2018, notează Greenpeace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.