StiripesurseExterneFinlanda ar putea închide complet granița cu Rusia

Finlanda ar putea închide complet granița cu Rusia

Publicat:

Autoritățile finlandeze ar putea închide complet granița cu Rusia din cauza crizei migranților ilegali care se intensifică. Măsura ar putea intra în vigoare curând, iar specialiștii susțin că în spatele crizei este Rusia, potrivit Sky News.

Poliția de frontieră finlandeză a anunțat că aproximativ 300 de solicitanți de azil, majoritatea din Irak, Yemen, Somalia și Siria, au ajuns la granița finlandeză cu Rusia începând din septembrie. Zeci de persoane au sosit la frontieră în ultimele zile, ceea ce indică o creștere a numărului de migranți.

Citeşte şi: Nemerenco îl face de ocară pe medicul şpăgar din Bălţi

De asemenea, în noiembrie, Finlanda a înregistrat 89 de traversări ale frontierei în doar două zile ceea ce arată o creștere semnificativă față de cele 91 treceri înregistrate de la jumătatea lunii iulie până la 12 noiembrie.

Zeci de migranți au ajuns sâmbătă la două puncte de trecere a frontierei închise recent de finlandezi. Oamenii s-au adunat în jurul unui foc de tabără la temperaturi sub zero grade, potrivit Reuters.


Inițial, autoritățile finlandeze au închis patru puncte de trecere a frontierei din sud-estul țării, dar au în vedere închiderea întregii granițe cu Rusia. Măsura ar putea fi aplicată chiar de marți seara.

Premierul finlandez Petteri Orpo a declarat recent că există indicii că „autoritățile străine sau alți actori” au jucat un rol în a ajuta oamenii să treacă ilegal granița. Rusia „încearcă să creeze o criză a migranților la granița cu Finlanda”, a anunțat și Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Citeşte şi: Slusari vede tot mai limpede: ‘Situația politică este tot mai clară’

Finlanda a aderat la NATO în luna aprilie, din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Țara nordică are o graniță de 1.340 de kilometri cu Rusia, care servește și drept graniță externă a Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.