StiripesurseExterneFinlanda își va închide din nou frontiera cu Rusia din cauza...

Finlanda își va închide din nou frontiera cu Rusia din cauza solicitanților de azil

Publicat:

Finlanda își va închide din nou frontiera cu Rusia din cauza solicitanților de azil

Finlanda își va închide din nou întreaga frontieră cu Rusia pentru a opri fluxul de solicitanți de azil, a declarat joi ministrul de interne Mari Rantanen, potrivit Reuters.

La puțin timp după ce executivul finlandez a luat decizia de a redeschide, penntru două săptămâni, granița cu Rusia, a revenit la măsura de închidere a frontierei, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Alertă teroristă în Parlamentul European de la Strasbourg

Finlanda a transmis că numărul solicitanților de azil care sosesc prin Rusia a fost o acțiune orchestrată de Moscova ca represalii la decizia țării nordice de a spori cooperarea în domeniul apărării cu Statele Unite, acuzație pe care Kremlinul o neagă.

Solicitările de azil s-au oprit când Finlanda a închis granița la sfârșitul lunii noiembrie, dar au fost reluate joi, când două dintre cele opt puncte de trecere au fost deschise, cu aproximativ 36 de persoane care au cerut azil, a declarat Garda de Frontieră finlandeză.


Finlanda își va închide din nou frontiera cu Rusia din cauza solicitanților de azil

„Acum fenomenul a reînceput și vom închide întreaga frontieră”, a declarat ministrul de interne, Mari Rantanen, în fața parlamentului.

Citeşte şi: Putin avertizează Chişinăul: ‘Dacă nu vrea, nu trebuie’

Aproximativ 900 de solicitări de azil din națiuni precum Kenya, Maroc, Pakistan, Somalia, Siria și Yemen au fost înregistrate în Finlanda dinspre Rusia în luna noiembrie, o creștere de la mai puțin de unul pe zi în lunile precedente, a mai transmis Poliția de Frontieră din Finlanda.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.