Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume

Publicat:

Finlanda a fost desemnată, pentru al patrulea an consecutiv, cea mai fericită ţară din lume, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) publicat vineri, la un an după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat pandemia de coronavirus, informează DPA, potrivit agerpres

Experţii au spus că ”nu este o surpriză”, precizând că Finlanda ”s-a clasat mereu pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte măsurile de încredere reciprocă care au ajutat la protejarea vieţilor şi a comunităţilor pe perioada pandemiei”.


Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

Finlanda este una dintre cele 23 de state incluse în raport care au o femeie în fruntea guvernului. Acestea ”au tins spre a favoriza o politică care să aibă drept obiectiv bunăstarea generală, iar din această perspectivă, sistarea transmiterii comunitare a reprezentat o alegere încă şi mai evidentă pentru ele.”

Raportul mondial asupra fericirii are la bază sondaje Gallup realizate pe perioada a trei ani referitoare la percepţia despre sine a cetăţenilor fericiţi.

La nivel global, pandemia a cauzat 2 milioane de morţi în 2020, reprezentând o creştere cu aproape 4% în numărul anual de decese. Raportul menţionează totodată consecinţe economice şi din punctul de vedere al sănătăţii mintale.

”Pandemia ne reaminteşte de ameninţările globale de mediu, de nevoia urgentă pentru cooperare şi de dificultăţile de a obţine cooperarea atât în fiecare ţară în parte, cât şi la nivel global”, a spus Jeffrey D. Sachs , coeditorul raportului, din cadrul Centrului pentru Dezvoltare Sustenabilă al Universităţii Columbia.

Criteriile utilizate pentru evaluare au inclus Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, speranţă de viaţă sănătoasă, libertatea, precum şi felul în care este percepută corupţia la nivel guvernamental şi al mediului de afaceri.

Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Noua Zeelandă s-au clasat de asemenea printre primele 10 state.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech

Statele Unite ocupă locul al 20-lea, Rusia al 77-lea, China al 85-lea, iar India al 140-lea.

La coada clasamentului care cuprinde 149 de ţări s-au aflat Rwanda, Zimbabwe şi Afganistan.

Raportul, comandat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Sustenabilă din cadrul ONU, a fost dat publicităţii cu prilejul Zilei Mondiale a Fericirii, marcată pe 20 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.