StiripesurseCultură și Media„Firul identității”. Expoziție de publicații dedicate Portului Popular românesc la Chişinău

„Firul identității”. Expoziție de publicații dedicate Portului Popular românesc la Chişinău

Publicat:

Chișinăuienii și oaspeții capitalei, iubitori de artă și frumos, sunt așteptați la vernisajul expoziției „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova”, proiect dedicat marcării Zilei Portului Popular.

Evenimentul va fi organizat joi, 25 iunie 2026, ora 16:00, de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Potrivit organizatorilor, expoziția propune o incursiune în universul vizual al cărții ilustrate și va evidenția modul în care costumul tradițional românesc a fost reprezentat și valorificat în creația artiștilor plastici și ilustratorilor din Republica Moldova.

„Proiectul aduce în atenția publicului o selecție amplă de volume ilustrate, publicații pentru copii, albume de artă, cărți poștale și alte materiale editoriale care reflectă prezența constantă a portului popular în cultura vizuală din spațiul basarabean.

Cele aproximativ 280 de cărți expuse ilustrează felul în care costumul tradițional a devenit, de-a lungul timpului, un important reper identitar și o sursă de inspirație pentru numeroase generații de artiști. Vizitatorii vor putea descoperi diversitatea reprezentărilor artistice ale portului popular, precum și rolul acestuia în conturarea unui imaginar cultural comun”, se menționează într-un comunicat al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”.


La fel, expoziția aduce în prim-plan creația unor artiști reprezentativi precum: Igor Vieru, Filimon Hămuraru și Isai Cârmu, ale căror lucrări au contribuit la valorificarea patrimoniului cultural românesc și la promovarea tradițiilor populare prin intermediul ilustrației de carte și al artei grafice.

Prin acest proiect, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău contribuie la promovarea patrimoniului cultural românesc în Republica Moldova și la evidențierea rolului artei în transmiterea valorilor identitare și a memoriei culturale. Totodată, expoziția pune în

valoare patrimoniul documentar al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și oferă publicului oportunitatea de a descoperi o perspectivă originală asupra prezenței costumului tradițional românesc în cultura vizuală din Republica Moldova”, se mai arată în comunicat.

Evenimentul se înscrie în misiunea Institutului Cultural Român de consolidare a spațiului cultural comun și de susținere a dialogului cultural dintre România și Republica Moldova, prin proiecte care valorifică patrimoniul comun și promovează reperele identitare care apropie cele două societăți.

Vernisajul va avea loc la data de 25 iunie 2026, ora 16:00, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (str. 31 August 1989 nr. 78A, blocul central, parter). Expoziția va putea fi vizitată în perioada 25 iunie – 15 august 2026. Informații suplimentare pot fi oferite la adresa de mail: chisinau@icr.ro

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ruslan Berzoi candidează la funcția de membru al Colegiului Disciplinar la CSM

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a inițiat procedura de verificare a avocatului Ruslan Berzoi, candidat la funcția de membru al Colegiului Disciplinar din cadrul...

VIDEO Șase primării din Hâncești au bătut palma pentru amalgamare

Localitățile Bălceana, Boghiceni, Lăpușna, Pașcani, Pervomaiscoe și Secăreni din raionul Hâncești au decis să se unească într-o primărie mai puternică. Acestea vor beneficia de...

Investiție de peste jumătate de milion de lei în serviciile de pediatrie și recuperare de la Glodeni

Copiii din raionul Glodeni vor beneficia de condiții mai bune pentru servicii de dezvoltare, fizioterapie și recuperare medicală, după modernizarea spațiilor din cadrul Centrului...

Amenzi pentru șoferii care ocupă abuziv locurile de parcare

Șoferii care nu plătesc pentru parcarea în spațiile publice sau ocupă abuziv mai multe locuri ar putea fi sancționați cu până la 1.500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.