StiripesurseEconomieFitch Ratings a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la 'negativă' din...

Fitch Ratings a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la ‘negativă’ din cauza deteriorării finanţelor publice

Publicat:

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la “negativă”, de la “stabilă”, motivându-şi decizia prin agravarea riscurilor la adresa finanţelor publice, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În paralel însă, Fitch a confirmat ratingul suveran al Poloniei la “A minus”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Analiştii Fitch au menţionat deficitele peste aşteptări şi lipsa planurilor credibile de consolidare fiscală, avertizând că obstacolele politice ar putea duce la amânarea reformelor înaintea alegerilor parlamentare din 2027.

În prezent, Fitch se aşteaptă ca datoria guvernamentală a Poloniei să crească mai rapid decât se preconiza anterior, și ar urma să se apropie de 68% din PIB până în 2027.


Opoziţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, la planurile fiscale ale guvernului reflectă o adâncire a diviziunilor politice care ar putea limita capacitatea coaliţiei guvernamentale de a adopta măsuri fiscale dificile înaintea alegerilor din 2027, a apreciat Fitch.

Agenţia de evaluare a mai spus că implementarea reformelor necesare pentru a menţine finanţarea de la Uniunea Europeană (UE) va rămâne crucială pentru a putea menţine un ritm solid de creştere economică, pe fondul acestor provocări.

Într-o postare pe reţeaua X, ministrul polonez de Finanţe, Andrzej Domanski, a spus că guvernul “ia măsuri pentru a combina finanţele stabile cu investiţiile şi cheltuielile necesare pentru securitate”.

Guvernul de la Varşovia a anunţat că securitatea este un domeniu prioritar din cauza ameninţărilor venite din partea Rusiei, alocând o sumă record de 200 de miliarde de zloţi (55 de miliarde de dolari), sau 4,8% din PIB, pentru apărare în proiectul de buget pe 2026.

“Totuşi, acesta este un semnal de avertisment de care toată lumea, inclusiv preşedintele şi consilierii săi, ar trebui să ţină seama”, a subliniat Domanski.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Fitch se aşteapă ca economia poloneză să înregistreze o creştere reală de 3,2%, atât în 2025, cât şi în 2026, depăşind media de creştere de 2,3% înregistrată de ţările similare, susţinută de un consum intern rezistent şi o absorbţie solidă a fondurilor UE, factori care ar urma să contracareze efectele negative provocate de tarifele vamale americane la produsele importate din zona euro.

Cu toate că economia diversificată a Poloniei şi statutul de ţară membră UE sunt factori care susţin ratingul său suveran, un eventual eşec în a stabiliza datoria sau a îmbunătăţi disciplina fiscală ar putea declanşa o retrogradare, a avertizat Fitch.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.