StiripesurseȘtirile zileiFiul cel mare al prinţesei Norvegiei a fost ARESTAT arestat sub...

Fiul cel mare al prinţesei Norvegiei a fost ARESTAT arestat sub suspiciunea de viol

Publicat:

Poliţia norvegiană a anunţat marţi arestarea fiului cel mare al prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei, sub suspiciunea de viol, transmit agenţiile AFP şi EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Născut dintr-o relaţie anterioară căsătoriei din 2001 a mamei sale cu Haakon, prinţul moştenitor al tronului norvegian, Marius Borg Hoiby, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat marţi seara.

“Poliţia a extins acuzaţiile împotriva lui Marius Borg Hoiby. Actul de acuzare include, de asemenea, un caz de încălcare a articolului 291b din Codul penal pentru relaţii sexuale cu o persoană care este inconştientă sau care din alte motive nu se poate opune faptei”, se arată într-o declaraţie a poliţiei.

Citeşte şi: Guvernul oferă garanții de stat pentru procurorii și judecători cu dosare complexe – Stiripesurse.md

Acuzaţia vine după informaţiile primite la începutul acestei luni în cadrul anchetei iniţiate împotriva lui în august.


Hoiby a fost reţinut luni seară, la ora locală 23:12, în timp ce se afla în maşină împreună cu fosta sa iubită – protagonista incidentului care a dus la prima arestare – şi se află în prezent în arest, potrivit poliţiei. Urmează să se decidă dacă va fi prezentat în faţa unui judecător care va hotărî o eventuală arestare preventivă.

Marius Borg Hoiby a fost reţinut timp de câteva ore la începutul lunii august în urma unui incident care a avut loc în apartamentul fostei sale iubite, fiind acuzat de vătămare corporală, pagube materiale şi ameninţare, într-un dosar care a fost extins ulterior şi care le include pe două dintre fostele sale partenere şi o altă persoană.

La câteva zile după arestarea sa în august Hoiby a recunoscut o parte dintre acuzaţii invocând probleme asociate consumului de alcool şi de alte substanţe, dar şi probleme psihice.

Casa Regală Norvegiană a fost reticentă în a comenta cazul lui Marius Borg Hoiby, notează EFE. Prinţul moştenitor Haakon a făcut o scurtă referire la acest caz de două ori în public, numind situaţia “dificilă” şi “gravă” şi precizând că nu doreşte să facă alte comentarii în cursul desfăşurării anchetei.

În singura sa ieşire publică, Mette-Marit, care a absentat din viaţa publică timp de câteva săptămâni din cauza efectelor tratamentului pentru fibroza pulmonară cu care fusese diagnosticată în 2018, a făcut apel la “înţelegere” după ce a spus că nu va face alte declaraţii.

Marius Borg Hoiby nu are angajamente oficiale cu Casa Regală Norvegiană, deşi participă la unele sărbători precum ziua de naştere a fraţilor săi vitregi şi a menţinut o relaţie atât cu Haakon, cât şi cu regele Harald al V-lea al Norvegiei şi cu regina Sonja.

Prinţesa Mette-Marit mai are doi copii, prinţesa Ingrid Alexandra şi prinţul Sverre Magnus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.