StiripesurseExterneFiul unui fost militar Wehrmacht a fost acceptat ambasador al Germaniei...

Fiul unui fost militar Wehrmacht a fost acceptat ambasador al Germaniei la Varșovia

Publicat:

Polonia a acceptat propunerea ca Arndt Freytag von Loringhoven să devină noul ambasador al Germaniei la Varşovia, a anunţat luni seara ministrul-adjunct al afacerilor externe polonez, Szymon Szynkowski vel Sek, pentru agenţia de presă poloneză, informează marţi dpa, potrivit agerpres.

Aprobarea a venit după trei luni de la prezentarea propunerii. Această perioadă neobişnuit de lungă pentru acordarea acceptului pentru un nou ambasador a fost intens comentată în Polonia.

Citește și: Maduro a graţiat peste 100 de opozanţi

Germania nu avea un ambasador în Polonia de când Rolf Nikel, fostul ambasador, şi-a încheiat misiunea, la sfârşitul lui iunie.

Presa poloneză a speculat că unul dintre motivele din spatele acestei amânări ar putea fi posibila carieră militară pe care tatăl noului ambasador a avut-o în cadrul forţelor armate naziste Wehrmacht.


Vorbind despre provocările cărora noul ambasador german va trebui să le facă faţă, ministrul-adjunct al afacerilor externe polonez a subliniat “sensibilitatea specială a Poloniei cauzată de faptul că crimele din Al Doilea Război Mondial rămân o uriaşă rană nevindecată în conştiinţa poloneză”.

Vindecarea acestei răni este şi mai dificilă dacă se iau în calcul noile “încercări de a falsifica istoria şi decontarea incompletă a vinovăţiei şi greşelilor”, a spus Szynkowski vel Sek, citat de PAP.

“În acest context, poziţia Germaniei şi a politicienilor germani are o importanţă specială”, a spus el.

“Astăzi ştim, după mai multe discuţii cu partenerii germani, că viitorul ambasador este conştient de importanţa fundamentală a acestei probleme pentru Polonia şi este gata să se angajeze personal în promovarea unor cunoştinţe aprofundate despre istoria celui de-Al Doilea Război Mondial în rândul populaţiei”, a subliniat oficialul polonez.

Marţi, Polonia marchează 81 de ani de la cel de-Al Doilea Război Mondial, declanşat prin invadarea de către Germania nazistă a teritoriilor sale estice.

Luni, Freytag von Loringhoven a vizitat Institutul Pilecki din Berlin, numit astfel după ofiţerul polonez erou al celui de-Al Doilea Război Mondial care s-a autopropus să fie trimis în lagărul de concentrare de la Auschwitz şi a fost autorul primelor rapoarte secrete despre Holocaust.

Citește și: Trump nu are de gând să viziteze familia lui Jacob Blake

“Este important să popularizăm în Germania cunoştinţele despre ce au făcut germanii polonezilor”, a scris el în cartea de impresii împărtăşite de vizitatorii institutului.

Freytag von Loringhoven este un diplomat experimentat, care a fost înainte de aceasta ambasador al Germaniei la Praga. El a fost de asemenea director-adjunct al Agenţiei de Informaţii Externe a Germaniei (BND) şi coordonator al forţelor speciale ale NATO la sediul din Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.