StiripesurseSportFlacăra paralimpică a ajuns în Franţa prin tunelul de sub Canalul...

Flacăra paralimpică a ajuns în Franţa prin tunelul de sub Canalul Mânecii

Publicat:

Flacăra paralimpică a ajuns în Franţa prin tunelul de sub Canalul Mânecii

Flacăra paralimpică a ajuns duminică în Franţa prin tunelul de sub Canalul Mânecii, purtată de Emmanuelle Assmann, medaliată la scrimă în fotoliu rulant, care a fost întâmpinată la sosirea ei de ministrul Sportului şi Jocurilor, Amelie Oudea-Castera, informează AFP.

Cu trei zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice, purtătoarea franceză a flăcării a sosit puţin după 14:00, ora României, la Coquelles (departamentul Pas-de-Calais) prin acest tunel, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Cu flacăra ataşată de fotoliul ei, Emmanuelle Assmann, medaliată cu bronz la Atena în 2004, a fost întâmpinată de o gardă de onoare formată din membri ai comitetului de organizare şi copii îmbrăcaţi în tricouri albe de voluntari.

“Este vorba de a înscrie sportul în inimile persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat doamna Oudea-Castera cu câteva momente înainte de sosirea flăcării.


Pe lângă ministru şi şeful comitetului de organizare, Tony Estanguet, au fost prezente circa o sută de persoane, inclusiv în jur de cincizeci de aleşi şi voluntari.

Trecerea flăcării de la purtătorii britanici la cei francezi a avut loc în mijlocul tunelului în jurul orei 13:20. Flacăra îşi va continua călătoria spre Calais, unde vasul olimpic va fi aprins la ora 18:00.

Flacăra va fi apoi “înmulţită” în douăsprezece flăcări paralimpice care vor fi purtate de 1.000 de
purtători de torţe în aproximativ cincizeci de oraşe, existând 12 ştafete simultane.

Cele douăsprezece ştafete se vor îndrepta spre Paris, unde flacăra va ajunge pe 28 august pentru ceremonia de deschidere.

Aprinsă sâmbătă la Stoke Mandeville (Marea Britanie), leagănul istoric al Jocurilor Paralimpice, flacăra şi-a început călătoria traversând marea, prin Tunelul Mânecii, lung de aproximativ cincizeci de kilometri.

Ea a plecat duminică dimineaţa din Folkestone, ultimul oraş englez, de unde 24 de sportivi britanici au început să traverseze Tunelul. Ei s-au întâlnit la jumătatea drumului cu 24 dintre omologii lor francezi.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Istoria Jocurilor Paralimpice datează din 1948, când neurologul german Ludwig Guttmann a organizat competiţii sportive pentru foşti combatanţi, care deveniseră paraplegici sau erau ţintuiţi în scaune cu rotile, la spitalul din Stoke Mandeville, la nord-vest de Londra.

Acest eveniment a fost prevăzut pentru a coincide cu Jocurile Olimpice de la Londra din 1948.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Energiei propune ajustarea trimestrială a tarifelor la gaze

Pe fondul creșterii prețurilor la gazele naturale pe piețele europene, Ministerul Energiei propune ca tarifele la gaze să poată fi revizuite trimestrial, în funcție...

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Pe agendă, zeci de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE

Deputații se vor întruni vineri, 2 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului se...

Averea de nabab a fostului şef de la Moldatsa

Fostul administrator al Moldatsa, Dumitru Vangheli, și-a depus declarația de avere la încetarea mandatului, după ce a demisionat în contextul scandalului privind informațiile false...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.