StiripesurseȘtirile zileiFlorida ridică toate restricţiile

Florida ridică toate restricţiile

Publicat:

Guvernatorul statului american Florida a ridicat luni, cu efect imediat, toate restricţiile asociate pandemiei de COVID-19, justificându-şi decizia prin eficacitatea şi disponibilitatea vaccinurilor dezvoltate împotriva acestei maladii, informează AFP, potrivit agerpres

Ron DeSantis a promulgat o lege care pune capăt stării de urgenţă la 1 iulie în acest stat din partea sud-estică a Statelor Unite, care impunea o serie de restricţii în faţa pandemiei de coronavirus, şi a semnat apoi un decret care avansa data de intrare în vigoare a acelei măsuri începând de luni, 3 mai.

Citește și : Şeful OMS a lansat luni un apel către G7 să garanteze accesul echitabil la vaccinuri

“Este ceea ce trebuie făcut ţinând cont de datele de care dispunem”, a declarat el într-o conferinţă de presă organizată în St. Petersburg, un oraş situat în apropiere de Tampa, referindu-se la numărul zilnic al cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi la cel al deceselor asociate maladiei COVID-19, în scădere constantă, în timp ce programul de vaccinare continuă să fie implementat.

Aproape 9 milioane de persoane, reprezentând 41,9% dintre cei 21,5 milioane de locuitori ai acestui stat american, au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit autorităţilor sanitare americane.


“Persoanele care nu sunt încă vaccinate astăzi se află în această situaţie cu siguranţă, nu din cauza unei lipse de stoc, sau a unei lipse de disponibilitate a vaccinurilor”, a adăugat guvernatorul din Florida.

Vaccinarea a fost deschisă vineri în Florida pentru toate persoanele cu vârste de peste 16 ani, care nu mai trebuie să prezinte dovada domiciliului în acest stat, aşa cum se întâmpla din ianuarie şi până la finalul lunii aprilie, din cauza cererii foarte mari pentru vaccinurile anti-COVID-19.

Noua măsură a permis vaccinarea migranţilor care locuiesc fără documente legale în Statele Unite şi a determinat apariţia unui fenomen, care a fost denumit “turism vaccinal”.

Citește și : Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru realegerea sa la șefia OMS

Guvernatorul Ron DeSantis a criticat totodată restricţiile stricte care sunt încă în vigoare în alte state americane. El a sugerat că statele care continuă să îi oblige pe rezidenţii lor să respecte astfel de măsuri indică faptul că liderii lor “nu cred în vaccinuri”.

Vaccinurile Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson sunt disponibile, în anumite cazuri chiar şi fără programare, în numeroase centre de vaccinare, farmacii şi supermarketuri din Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.