FMI, semnal de alarmă pentru economia mondială

Publicat:

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere prognoza privind evoluţia economiei mondiale în acest an şi anul viitor, avertizând că escaladarea tensiunilor comerciale între SUA şi China, noi tarife vamale în sectorul auto şi un Brexit dezordonat ar putea reduce şi mai mult expansiunea, investiţiile şi ar putea întrerupe lanţurile de furnizare, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Riscurile negative s-au intensificat, a apreciat marţi Fondul Monetar Internaţional (FMI), care se aşteaptă acum la o creştere a economiei globale de 3,2% în 2019 şi de 3,5% în 2020, un declin de 0,1 puncte procentuale pentru cei doi ani faţă de previziunile din aprilie.


Citește și : Ivanka Trump îl felicită pe Boris Johnson pentru că a devenit noul premier al ‘United Kingston’

Este a patra înrăutăţire a prognozei FMI din octombrie 2018 şi până în prezent.

Datele economice de până acum şi atenuarea inflaţiei indică o activitate economică globală mai slabă decât se estima, iar sporirea presiunilor dezinflaţioniste şi tensiunile comerciale şi tehnologice reprezintă viitoare riscuri, se arată în raport.

De asemenea, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere estimarea privind creşterea comerţului global cu 0,9 puncte procentuale, la 2,5% în 2019. Comerţul ar urma să se redreseze şi să crească cu 3,7% în 2020, cu aproximativ 0,2 puncte procentuale mai puţin decât în precedenta prognoză.

“Principalul factor de risc la adresa economiei mondiale îl reprezintă evoluţiile adverse – escaladarea tensiunilor comerciale între SUA şi China, noi tarife vamale în sectorul auto şi un Brexit dezordonat – care ar putea reduce încrederea, investiţiile, ar putea disloca lanţurile de furnizare şi ar putea încetini semnificativ economia mondială faţă de valoarea de referinţă”, apreciază FMI.

Instituţia avertizează că perspectivele comerciale slabe afectează şi investiţiile, iar mediul de afaceri este pesimist în special în privinţa comenzilor noi, deşi încrederea în sectorul serviciilor nu s-a modificat foarte mult, stimulând angajările şi încrederea consumatorilor. În statele dezvoltate, cum ar fi SUA, creşterea a fost peste aşteptări, în timp ce zona euro a încetinit, aşa cum se estima.

Citește și : Javad Zarif îl felicită pe Boris Johnson, dar avertizează că Iranul intenţionează să protejeze Golful

PIB-ul SUA ar urma să înregistreze o creştere de 2,6% în 2019, şi de 1,9% în 2020, în timp ce economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,3% în acest an şi de 1,6% anul viitor.

Războiul comercial şi cererea externă slabă afectează economia Chinei, care ar urma să crească cu 6,2% în 2019 şi cu 6% în 2020, un declin de 0,1 puncte procentuale pentru ambii ani faţă de previziunile din aprilie.

De asemenea, în statele din Europa emergentă şi în curs de dezvoltare, unde este inclusă şi România, economia va creşte cu 1% anul acesta şi cu 2,3% anul viitor, după ce în aprilie FMI previzionase un avans de 1,4% în 2019 şi de 3,3% în 2020, se arată într-o actualizare a raportului “World Economic Outlook”, publicat marţi de FMI.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.