FMI și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu procedura de demitere a ex-șefului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu

Publicat:

FMI și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu procedura de demitere a ex-șefului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu

Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu procedura de demitere a ex-șefului Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu. Reprezentanta FMI în Republica Moldova Svetlana Cerovic a declarat pe 22 decembrie că demiterea lui Armașu a avut loc „foarte rapid”, ceea ce, potrivit ei, lasă semne de întrebare cu privire la corectitudinea procesului dat.

Citește și  Fosta președintă a Senatului României, Anca Dragu, numită de Parlament în funcția de guvernator al BNM


Am luat act de acțiunile întreprinse brusc de Parlament aseară pentru demiterea guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Audierile și luarea deciziei au avut loc foarte rapid, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă a fost asigurată corectitudinea procesului dat, și anume efectuarea unei analize și evaluări profesionale și juridice într-o manieră adecvată și completă”, a spus Cerovic, potrivit unei declarații publicate pe site-ul FMI.

Svetlana Cerovic a menționat că independența BNM este „un element cheie al programului susținut de FMI, de rând cu consolidarea guvernanței și supremația legii în stat”. „Angajamentul față de independența Băncii Naționale a Moldovei și menținerea acestei independențe, precum și continuarea eforturilor de consolidare a guvernanței și a statului de drept sunt, prin urmare, esențiale pentru implementarea programului și pentru stabilitatea economică a țării”, a adăugat ea.

Amintim că Octavian Armașu a fost revocat din funcția de guvernator al BNM în seara zilei de 21 decembrie, cu votul deputaților PAS și BCS. S-a întâmplat în aceeași zi în care în plenul Parlamentului au avut loc audieri privind recuperarea banilor furați în frauda bancară.

Deputații PAS au criticat acțiunile guvernatorului BNM pentru recuperarea resurselor financiare furate. În mod special, parlamentarii s-au arătat nemulțumiți de faptul că Armașu nu i-a suspendat pe angajații BNM care sunt învinuiți în dosarul „frauda bancară”. La rândul său, Octavian Armașu a motivat că nu dispune de pârghii pentru a suspenda activitatea persoanelor respective.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.