StiripesurseEconomieFMI și autoritățile R.Moldova au ajuns la un acord la nivel...

FMI și autoritățile R.Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți în contextul evaluării a cincea

Publicat:

FMI și autoritățile R.Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți în contextul evaluării a cincea

Fondul Monetar Internațional și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile necesare pentru finalizarea celei de-a cincea evaluări a programului susținut de Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și primei evaluări a programului susținut de Mecanismul de finanțare pentru reziliență și durabilitate (RSF), transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al FMI Moldova se menționează că programul s-a realizat, în general, conform parametrilor stabiliți, deși implementarea unor reforme structurale decurge cu întârziere, potrivit deschide.md.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Pe parcursul ultimelor săptămâni, misiunea FMI condusă de Clara Mira a purtat discuții la Chișinău și virtual de la Washington, în contextul a celei de-a cincea evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă și primei evaluări a programului susținut prin Mecanismul de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate.

În urma finalizării discuțiilor, Clara Mira a declarat că autoritățile Republicii Moldova și experții FMI au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile necesare pentru finalizarea evaluării a cincea a programului susținut de Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă și primei evaluări a programului susținut prin Mecanismul de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate. „Acest acord se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de directori executivi. Finalizarea evaluării programelor îi va permite Republicii Moldova să acceseze 133 de milioane drepturi speciale de tragere (circa 175,2 milioane de dolari SUA). Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programelor actuale va constitui circa 636,5 milioane de dolari”, a notat șefa Misiunii FMI.


Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Programul ECF/EFF s-a realizat, în general, conform parametrilor stabiliți, deși s-au atestat întârzieri în implementarea reformelor structurale. Măsurile de reformă prevăzute de programul RSF au fost realizate, de asemenea, așa cum a fost stabilit. S-a convenit asupra extinderii termenului-limită pentru realizarea unui șir de reforme care se implementează cu întârziere. Și anume adoptarea legii privind înființarea unei infrastructuri judiciare anticorupție care să prevadă, inclusiv, un proces credibil de selecție al judecătorilor anticorupție și măsuri legate de asigurarea independenței Băncii Naționale a Moldovei, precum și asupra mai multor noi criterii de performanță structurale. Inclusiv în domeniile guvernanței, independenței, transparenței și responsabilității Băncii Naționale a Moldovei. Este vorba și despre consolidarea independenței Procuraturii Anticorupție în ceea ce privește angajarea personalului; consolidării și modernizării auditurilor fiscale; și prezentării conturilor bugetare în conformitate cu Manualul de statistică bugetară al FMI – GFSM 2014.
În comunicat se precizează că opiniile experților FMI nu reflectă, în mod neapărat, punctul de vedere al Consiliului de directori executivi al FMI. În baza concluziilor preliminare ale misiunii, experții vor pregăti un raport care, sub rezerva aprobării de către conducerea FMI, va fi prezentat spre discutare și aprobare Consiliului de directori executivi al FMI.

Ședința Consiliului de directori executivi al FMI, în cadrul căreia vor fi discutate evaluările programelor Republicii Moldova, este planificată pentru sfârșitul lunii iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.