StiripesurseSintezeForţele speciale afgane şi internaţionale au salvat cel puţin 30 de...

Forţele speciale afgane şi internaţionale au salvat cel puţin 30 de oameni în urma unui raid asupra unei închisori talibane

Publicat:

Forţe speciale afgane şi internaţionale au efectuat, duminică, un raid asupra unei închisori talibane din sudul provinciei Helmand şi au salvat cel puţin 30 de oameni, informează news.ro .

Între cei salvaţi se numără patru copii cu vârste sub 12 ani şi doi poliţişti, au transmis oficialii.

Douăzeci dintre ei fuseseră arestaţi de talibani în legături cu sprijinul acordat guvernului sau erau rude ale unor soldaţi şi poliţişti afgani.

Motivele pentru care şase dintre ei au fost închişi sunt anchetate, a spus Abdul Qadir Bahadurzai, un purtător de cuvânt al trupelor Mainwand.

Citește și : Beijing : 19 victime într-un incendiu la o clădire de două etaje


Talibanii au transmis că cei eliberaţi sunt criminali acuzaţi de jaf, răpiri şi alte infracţiuni şi că erau judecaţi.

„Nu exista nimeni în acea închisoare care să aparţină inamicilor şi nu exista suficientă pază”, a spus Qari Yousuf Ahmadi, un purtător de cuvânt al talibanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.