Forţele americane, acuzate că au ucis 22 de membri ai unei grupări paramilitare antijihadiste irakiene în lovituri aeriene asupra zonei de est a Siriei

Publicat:

“Unităţile de mobilizare populară” (Al-Hashd al-Shaabi), susţinător crucial al armatei irakiene în lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), au acuzat forţele americane că au ucis 22 dintre membrii săi în lovituri aeriene asupra zonei de est a Siriei, în apropiere de Irak, informează luni AFP, potrivit agerpres.

“Avioanele americane au tras două rachete teleghidate asupra unei poziţii permanente a unităţilor Al-Hashd al-Shaabi de-a lungul frontierei cu Siria, ucigând 22 de combatanţi şi rănind alţi 12”, se spune într-un comunicat al Al-Hashd.


Citește și : Trei oameni au fost ucişi de tren în sudul Londrei. Poliţiştii consideră cazul ‘moarte suspectă’

Gruparea precizează că această poziţie se află “la 700 de metri în interiorul teritoriului sirian” şi că ea şi-a desfăşurat efectivele în unele locuri de pe teritoriul sirian “din cauza caracterului deşertic al zonei şi în scopuri militare, pentru a împiedica infiltrările teroriştilor în Irak” şi “cu ştiinţa guvernului sirian”.

Mass-media de stat siriene au atribuit aceste lovituri coaliţiei internaţionale conduse de SUA, afirmaţie care a fost totuşi dezminţită de o sursă din cadrul acestei forţe antijihadiste.

Al-Hashd al-Shaabi aminteşte în textul său că efectivele sale au fost desfăşurate de autorităţile de la Bagdad de-a lungul frontierei permiabile cu Siria după ce Irakul a proclamat, în decembrie, victoria sa asupra SI.

Hezbollahul irakian, apropiat Iranului, s-a raliat după înfiinţarea sa, în 2014, la Al-Hashd al-Shaabi, coaliţie plasată sub autoritatea premierului irakian. Al-Hashd al-Shaabi a anunţat că a declanşat o anchetă asupra acestui incident, ale cărei rezultate vor fi comunicate premierului.

Citește și : OMS a identificat o nouă boală psihică, provocată de jocurile video

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat că peste 50 de combatanţi susţinători ai regimului de la Damasc, dintre care majoritatea irakieni, au fost ucişi în aceste lovituri nocturne împotriva poziţiilor acestui regim. Este vorba de cel mai grav bilanţ pentru forţele pro-Assad din ultimele luni, potrivit acestei organizaţii non-guvernamentale, ce dispune de o vastă reţea de surse de informaţie pe întreg teritoriul Siriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.