Forţele Democratice Siriene proclamă victoria împotriva islamiștilor în Siria

Publicat:

Ultimul teritoriu al Statului Islamic (SI) în Siria a fost cucerit, au anunţat sâmbătă Forţele Democratice Siriene (FDS), alianţa abarbo-kurdă susţinută de occidentali, relatează AFP şi Reuters, potrivit News.ro.

Gruparea teroristă a fost învinsă în ultimul său bastion sirian, satul Baghouz.


Citește și : ONU face apel la donaţii pentru sudul Africii, regiune afectată de ciclonul Idai

”Baghouz a fost eliberat. Victoria împotriva Daesh a fost cucerită”, a anunţat pe Twitter Mustafa Bali, un purtător de cuvânt FDS.

TRUMP: SI, ÎNVINS ”100%”

Pe de altă parte, preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că SI a fost învins ”100%” în Siria şi le-a arătat unor jurnalişti hărţi cu regiuni care se aflau altădată sub controlul jihadiştilor.

”Iată SI şi iată ceea ce avem azi”, a declarat el arătând hărţile. Una dintre ele prezenta situaţia la faţa locului vineri şi arăta că nu mai exista cea mai mică prezenţă SI.

”Puteţi păstra harta”, le-a spus Trump jurnaliştilor după ce a coborât din avionul prezidenţial Air Force One şi s-a dus la reşedinţa sa privată de la Mar-a-Lago, în Floride.

Citește și : Uniunea Europeană își menține poziția în ceea ce privește statutul Înălțimilor Golan (Tusk)

”Califatul teritorial al SI a fost eliminat 100% în Siria”, a declarat la rândul său o purtoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

”SI foloseşte Internetul aproape mai bine ca oricine, însă toate aceste persoane sensibile la propaganda SI ştiu că sunt învinse la toate nivelurile”, a scris anterior Donald Trump pe Twitter.

”Nu e nimic de admirat la ei, ei vor încerca mereu să lase o urmă de speranţă, dar sunt nişte rataţi la capătul suflării”, a adăugat el.

”Gândiţi-vă la acest lucru înainte să va distrugeţi viaţa şi pe a familiei voastre!”, a adăugat el

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.