StiripesurseExterneForţele ruse au intrat pentru scurt timp în oraşul Kupiansk

Forţele ruse au intrat pentru scurt timp în oraşul Kupiansk

Publicat:

Infanteria rusă a reuşit pentru scurt timp să penetreze oraşul Kupiansk, din estul Ucrainei, înainte de a fi respinsă din nou de armata ucraineană, au anunţat joi autorităţile locale, citate de AFP.

Această scurtă incursiune intervine pe fondul avansului înregistrat în ultimele luni de armata rusă pe frontul din estul Ucrainei, mai ales de la începutul lunii octombrie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Situat în regiunea Harkov (nord-est), oraşul Kupiansk avea 27.000 de locuitori înaintea invaziei ruse lansate în 24 februarie 2022. În prezent, doar 4.000 de persoane se mai află în Kupiansk şi în împrejurimi.

”Situaţia a fost foarte dificilă” miercuri, cu ”asalturi” ruse repetate, a indicat şeful administraţiei militare municipale Kupiansk, Andrii Besedin.


Joi, ”situaţia în interiorul oraşului Kupiansk este sub control, nu există trupe ruse sau echipamente”, a adăugat Besedin.

De asemenea, armata ucraineană a dat asigurări că oraşul Kupiansk este ”integral” controlat de forţele sale.

Kupiansk fusese ocupat de trupele ruse la doar câteva ore după începerea invaziei ruse din februarie 2022, primarul de la acea vreme cedând Rusiei controlul.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Forţele ucrainene au eliberat localitatea în septembrie acelaşi an în cadrul unei ofensive ce a permis recucerirea unor suprafeţe vaste în regiunea Harkov.

În ultimele luni, autorităţile ucrainene au emis mai multe ordine de evacuare obligatorii pentru civili, în timp ce trupele ruse se apropiau de zona oraşului Kupiansk.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.