StiripesurseSintezeFost primar al Teheranului, condamnat la moarte pentru uciderea soţiei sale,...

Fost primar al Teheranului, condamnat la moarte pentru uciderea soţiei sale, eliberat sub cauţiune

Publicat:

Fostul primar al Teheranului, Mohammad Ali Najafi, condamnat la moarte pentru uciderea celei de-a doua soţii a sa, a fost eliberat sub cauţiune, a anunţat miercuri avocatul său, la două săptămâni după ce el a fost graţiat la cererea familiei fostei sale soţii, informează AFP, scrie agerpres.

“Najafi, care era arestat pentru uciderea soţiei sale, a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni” de circa 83.000 de euro, a declarat avocatul pentru agenţia de presă Irna.

Citește și : Un al patrulea suspect în atacul terorist din Nisa a fost eliberat din temniţă

Mohammad Ali Najafi, 67 de ani, a fost condamnat la moarte în 30 iulie pentru că a ucis-o cu foc de armă, pe 28 mai, la Teheran, pe a doua sa soţie, Mitra Ostad, cu 30 de ani mai tânără ca el.

Familia defunctei a cerut iniţial aplicarea sentinţei drept “retribuţie” pentru uciderea unei rude apropiate a lor, în virtutea “qesas”, “legea talionului”. Însă în final ea a anunţat la 14 august că a decis să-l graţieze pe condamnat.


“Suntem bucuroşi că am ajuns la o înţelegere fără (a vărsa) sângele acestei onorabile persoane”, a spus fratele femeii ucise, Masood, exprimându-şi totodată speranţa că Najafi “se va angaja să se curăţe (de păcate)”.

Această neaplicare a legii talionului a făcut posibilă eliberarea sub cauţiune a fostului edil, care rămâne cu toate acestea acuzat de “crimă cu premeditare” şi riscă o triplă pedeapsă de 10 de ani de închisoare, a precizat avocatul lui.

Statutul lui Najafi şi izul de scandal ce plana deasupra celui de-al doilea mariaj al său – el nu a divorţat de prima sa soţie după cum permite legea, în condiţiile în care poligamia este prost văzută în societatea iraniană – au contribuit la suscitarea unui mare interes în Iran pentru acest caz.

Strălucit matematician şi profesor universitar, Najafi a fost consilier economic al actualului preşedinte Hassan Rouhani şi ministru al educaţiei.

Citește și : Vulcanul Stromboli a erupt din nou în Italia – VIDEO

El a fost ales primar al Teheranului în august 2017, însă a demisionat în aprilie 2018, după ce a fost criticat de conservatori pentru că a asistat la un spectacol de dans al unor elevi.

Unii ultraconservatori au estimat că acest proces demonstrează “falimentul moral” al reformatorilor. La rândul lor, aceştia din urmă au acuzat televiziunea publică, dominată de conservatori, că au relatat cazul într-un mod tendenţios.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.