Fost primar al Teheranului, judecat pentru asasinarea celei de-a doua soții

Publicat:

Procesul fostului primar al Teheranului Mohammad Ali Najafi, acuzat că şi-a ucis a doua soţie, a început sâmbătă la Teheran, potrivit mai multor agenţii iraniene de presă, relatează AFP, potrivit news.ro .

Prima audiere s-a desfăşurat de la ora locală 9.00 (7.30, ora României) la prânz (11.30, ora României), în prezenţa acuzatului, în faţa unui complet penal, la Teheran, şi a fost consacrată dosarului parchetului.


Citește și : Mike Pence: Criza imigraţiei ‘copleşeşte sistemul’ american

Lui Najafi i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile formulate împotriva sa – asasinat, deţinere ilegală de armă şi lovituri şi răniri cu intenţie

Reprezentantul parchetului a citit de asemenea un pasaj din depoziţia lui Najafi, în care fostul edil evocă ”certuri” permanente, uneori violente, cu tânăra sa soţie şi afirmă că aceasta l-a ameninţat într-o zi cu un cuţit şi a refuzat divorţul.

Audierea a fost amânată la 17 iulie.

Un efemer primar al Teheranului – din august 2017 în aprilie 2018 – şi un reprezentant al mişcării reformatoare, Najafi, în vârstă de 67 de ani, s-a predat poliţiei la 28 mai şi a recunoscut că şi-a împuşcat, cu câteva ore mai devreme, a doua soţie, Mitra Ostad, mai tânără decât el cu 30 de ani.

Corpul victimei a fost găsit în cadă, în baie.

Un matematician strălucitor şi un profesor universitar, Najafi – care a fost vicepreşedinte al Republicii islamice şi ministru în mai multe rânduri – riscă pedeapsa cu moartea. Familia victimei a ceut să se aplice “qesas” – legea talionului.

Statutul lui Najafi şi scandalul celui de-al doilea mariaj al său, fără să fi divorţat de prima soţie, aşa cum permite legea iraniană, au conribuit la trezirea unui mare interes, în Iran, faţă de acest caz.

Citește și : Cinci persoane, spitalizate în cea de-a şaptea zi a curselor cu tauri de la Festivalul San Fermin

Povestea a luat şi o turnură politică, pe fondul unei lupte între reformatori, aliaţii preşedintelui moderat Hassan Rohani, căruia Najafi îi era consilier economic, şi ultraconservatori, care critică Guvernul neîncetat.

Potrivit unor informaţii de presă, unii dintre ultraconsevatori văd în decăderea lui Najafi un semn al ”eşecului moral” al mişcării. Alţii cer justiţiei să-l judece pe fostul primar cât mai rapid şi ca pe oricare alt suspect de crimă.

Unii reformatori au acuzat televiziunea publică de faptul că a acoperit cazul în mod părtinitor, cu un gust pronunţat pentru sordid. Unii au au mers până la a sugera că victima a fost ”teleghidată” de vreun ”serviciu” pentru a-l seduce pe Najafi şi a-l spiona.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.