Fost șef CIA la Moscova: Putin crede că americanii își pierd deja răbdarea în privința Ucrainei

Publicat:

Fost șef CIA la Moscova: Putin crede că americanii își pierd deja răbdarea în privința Ucrainei

Steve Hall, fost șef al stației CIA la Moscova, apreciază că liderul rus Vladimir Putin se află într-un moment în care crede că abordarea sa în privința războiului din Ucraina dă roade.

În opinia lui Hall, în prezent analist pentru securitate națională la CNN, Putin a mizat pe pierderea răbdării în Occident, în principal în Statele Unite, iar acum consideră că are dreptate în condițiile blocajului din Camera Reprezentanților asupra noului ajutor militar propus de Casa Albă pentru Ucraina, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : America este principalul furnizor al Europei de ţiţei, motorină şi gaze naturale lichefiate

Fostul șef de operațiuni pentru CIA afirmă că Putin este dominat de ideea că ar putea ieși învingător în Ucraina în cazul prelungrii cât mai mult a războiului și o insuflă cercului său apropiat.

„Chiar de la început el a spus în esență: «Iată, dacă ne menținem acolo pe termen lung, Occidentul și Statele Unite în mod specific își vor pierde concentrarea. Își vor pierde nervii. Vor înceta să susțină Ucraina într-un fel sau altul; răbdare»”, a declarat Steve Hall într-o intervenție la postul de televiziune CNN.

„Ei bine, acum, la doi ani distanță, poate spune: «Iată, răbdarea începe să fie răsplătită»”, a adăugat el.

Citește și : Rusia a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din Ucraina în 2024

Consilierul pentru Securitate Națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a avertizat că Putin câștigă în fiecare zi în care Ucraina nu primește ajutorul de 61 de miliarde de dolari blocat de unii republicani din Camera Reprezentanților. „Ucraina suferă” și are nevoie de acest ajutor, a reiterat Sullivan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni Mai multe târguri vor fi organizate în sectoarele Capitalei, anunță Primăria Chișinău, în weekendul...

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul Gărzile Revoluţionare iraniene au avertizat vineri că vor lovi industria...

Evitați zonele de risc! Avertismentul salvatorilor, în legătură cu vremea instabilă

Evitați zonele de risc! Avertismentul salvatorilor, în legătură cu vremea instabilă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat o serie de recomandări în legătură...

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.