StiripesurseȘtirile zileiFosta eurodeputată belgiană Marie Arena, inculpată în dosarul Qatargate

Fosta eurodeputată belgiană Marie Arena, inculpată în dosarul Qatargate

Publicat:

Fosta eurodeputată socialistă belgiană Marie Arena a anunţat sâmbătă că a fost inculpată ca ”membră a unei organizaţii infracţionale” în ancheta privind scandalul Qatargate („bani în schimbul influenţei” din Parlamentul European), transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Informaţia a fost făcută public de Marie Arena într-un interviu pentru cotidianul La Libre Belgique și a fost confirmată pentru AFP de Parchetul federal belgian, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

La data izbucnirii scandalului, Marie Arena conducea Subcomisia pentru drepturile omului a Parlamentului European, o funcţie „moştenită” de la fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri. Ea a demisionat ulterior din această poziţie.

În vârstă de 58 de ani, Arena neagă orice implicare în scandalul Qatargate. Ea a prezentat sâmbătă inculparea sa drept o victorie după ce joi a fost audiată de către un judecător de instrucţie, aşa cum solicitase apărarea sa, care va avea acces la dosar.


Scandalul Qatargate a zdruncinat capitala UE după ce autorităţile belgiene au percheziţionat locuinţe şi birouri în decembrie 2022, pe fondul acuzaţiilor că Qatarul a dat bani şi cadouri pentru a-şi asigura un tratament favorabil în Parlamentul European. Mai mulți potenţiali ”corupţi” au fost reținuți atunci.

Eva Kaili, Pier Antonio Panzeri şi fostul său asistent Francesco Giorgi (fost partener al Evei Kaili), precum şi doi foşti eurodeputaţi socialişti, belgianul Marc Tarabella şi italianul Andrea Cozzolino, se află printre cei inculpaţi în acest dosar.

Mandatul de arestare în cazul Qatargate a fost consultat de Politico. În unul dintre exemplele citate în mandat, eurodeputatelor Mariei Arena şi Alessandrei Moretti li se spune să acţioneze la indicaţiile lui Panzeri în timpul unei întâlniri despre o posibilă rezoluţie a Parlamentului European privind Qatar, la sfârşitul lui 2021.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Una din cele şase percheziţii desfăşurate la jumătatea lui iulie 2023 a condus la confiscarea a 280.000 de euro cash la domiciliul fiului său, vecin cu al său, potrivit unei surse apropiate dosarului.

La percheziţionarea locuinţei din nordul Bruxellesului a Mariei Arena a fost prezentă şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care şi-a respectat astfel o obligaţie ce îi revine în conformitate cu Constituţia belgiană.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.