StiripesurseȘtirile zileiFosta preşedintă a Argentinei este inculpată pentru corupţie

Fosta preşedintă a Argentinei este inculpată pentru corupţie

Publicat:

Fosta preşedintă a Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a fost inculpată luni pentru corupţie, anunţă agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Aflată la putere din 2007 până în 2015, după mandatul prezidenţial din 2003 până în 2007 al soţului ei, Nestor Kirchner, fosta şefă a statului este acuzată că administraţia sa a primit mită pentru atribuirea contractelor publice în domeniul construcţiilor.

Citeşte şi: Accident teribil în Iran. 19 oameni au murit în coliziunea dintre un autobuz şi o cisternă – VIDEO

Scandalul de corupţie a izbucnit luna trecută, când un ziar local a publicat caietele păstrate de şoferul unui fost ministru al planificării; angajatul respectiv ţinea evidenţa banilor pe care îi ducea la diverse sedii oficiale şi la reşedinţa privată a soţilor Kirchner.

Judecătorul care conduce ancheta a cerut arestarea fostei preşedinte, care însă beneficiază de imunitate ca senatoare. Ea nu poate fi arestată fără acordul Senatului, care potrivit Reuters probabil că nu va fi acordat, însă poate fi inculpată şi judecată.


Citeşte şi: Un avion militar rusesc a dispărut de pe radar deasupra Mediteranei – VIDEO

Cristina Fernandez de Kirchner, în vârstă de 65 de ani, susţine că anchetele împotriva sa au de fapt scopul de a o împiedica să candideze din nou la preşedinţie, anul viitor, arată AFP. Fostă avocată, apoi deputată din 1997 până în 2001, senatoare în perioada 2001-2007 şi din nou începând din decembrie anul trecut, ea este încă populară ca lider al opoziţiei, deşi a mai fost inculpată şi în alte dosare, în care apropiaţi ai săi au fost arestaţi preventiv. Soţul ei, Nestor Kirchner, decedat în 2010, a fost şi el suspectat de corupţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.