Fosta preşedintă a Argentinei şi copiii săi vor fi judecaţi pentru spălare de bani

Publicat:

Fosta preşedintă a Argentinei Cristina Kirchner şi cei doi copii ai săi vor fi judecaţi pentru spălare de bani prin intermediul unei companii imobiliare a familiei în Patagonia, sudul ţării, a anunţat miercuri justiţia, transmite AFP, potrivit agerpres.

Această fostă avocată, care este pusă sub acuzare în cadrul a şapte proceduri, susţine că este nevinovată şi se consideră victima unei persecuţii judiciare. Ea este principala figură a opoziţiei faţă de preşedintele de centru dreapta Mauricio Macri.


Citeşte şi: Elena Udrea şi Alina Bică au fost ARESTATE în Costa Rica

În această afacere numită Los Sauces, după numele companiei incrimnate, doi oameni de afaceri apropiaţi familiei Kirchner, Cristobal Lopez şi Lazaro Baez, sunt, de asemenea, judecaţi.

Potrivit acuzării, între ianuarie 2009 şi martie 2016, fosta preşedintă (2007-2015) s-a aflat în fruntea unei asociaţii ilicite şi a creat “un sistem de reciclare a fondurilor de origine ilegală prin intermediul Los Sauces SA”.

În total, 18 persoane urmează să fie judecate. Data procesului nu a fost stabilită, însă se va derula în 2019.

În octombrie 2019, Cristina Kirchner ar putea fi candidată la al treilea mandat prezidenţial.

Citeşte şi: Schimb de focuri în Carolina de Sud: Un poliţist a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi de gloanţe – VIDEO

Recent, Cristina Kirchner a fost inculpată în uriaşa afacere a plăţilor de bani numită “Caietele corupţiei”. Între 2003 şi 2015, Cristina Kirchner şi soţul său Nestor, preşedinte între 2003 şi 2007, şi membri ai guvernului lor sunt suspectaţi că au încasat 160 de milioane de dolari mită din partea unor oameni de afaceri în schimbul unor contracte publice.

În acest dosar, judecătorul Claudio Bonadio a cerut fără succes plasarea în arest preventiv a fostei preşedinte.

Senatoare din 2017, ea dispune în acest fel de imunitate parlamentară care o apără de trimiterea în detenţie, dar poate fi pusă sub acuzare, judecată, condamnată şi să-şi continue exercitarea mandatului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: 'Dușmanul nostru se află în altă parte' Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.