StiripesurseȘtirile zileiFosta preşedintă a Coreii de Sud Park Geun-hye a fost graţiată

Fosta preşedintă a Coreii de Sud Park Geun-hye a fost graţiată

Publicat:

Fosta preşedintă a Coreii de Sud Park Geun-hye, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru un răsunător scandal de corupţie care a precipitat demiterea ei în 2017, a fost graţiată, a anunţat vineri ministrul justiţiei, Park Beom-kye, citat de AFP, potrivit agerpres.

Park Geun-hye figurează pe o listă a persoanelor beneficiind de o amnistie specială şi a fost graţiată într-o “perspectivă de unitate naţională”, le-a declarat jurnaliştilor Park Beom-kye.

Citește și : Suedia cere din 28 decembrie un test negativ pentru toţi călătorii

În vârstă de 69 de ani, ea ispăşea o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru corupţie şi abuz de putere, urmată de încă doi ani pentru încălcarea legii electorale.

Prima femeie aleasă preşedintă a Coreei de Sud, în 2013, Park Geun-hye a fost condamnată în 2018 pentru că a primit sau a solicitat zeci de milioane de dolari de la conglomerate sud-coreene, printre care Samsung Electronics, a partajat documente clasificate, a pus pe o “listă neagră” artişti care criticau politicile sale ori a demis responsabili care se opuneau abuzurilor sale de putere.


Scandalul a scos la lumină legăturile tulburi dintre aceste conglomerate familiale şi puterea politică.

În urma demiterii sale, avocatul de centru-stânga Moon Jae-in a fost ales la putere în 2017, surfând pe pierderea credibilităţii conservatorilor. Acesta din urmă îşi va încheia singurul mandat în martie.

Potrivit agenţiei de presă Yonhap, starea de sănătate a fostei preşedinte, internată de mai multe ori în acest an, a motivat în parte decizia graţierii.

Atunci când, în ianuarie, sfârşitul procesului lui Park Geun-hye a deschis posibilitatea de a solicita graţierea, serviciile preşedintelui Moon Jae-in au răspuns că “nu este potrivit” să se discute despre amnistie în acel moment.

Condamnarea unui fost şef de stat a fost “o lecţie istorică”, a subliniat preşedinţia de la Seul.

Citește și : Purtarea măştii redevine obligatorie în spaţiile deschise din Spania

În martie, procurorii sud-coreeni au anunţat sechestrul locuinţei fostei preşedinte, care nu a plătit amenda de 16 milioane de euro aplicată pentru corupţie.

Coreea de Sud este cunoscută pentru justiţia sa dură împotriva foştilor şefi de stat. Cei patru foşti preşedinţi sud-coreeni încă în viaţă au fost condamnaţi cu toţii după încheierea mandatului lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.