StiripesurseȘtirile zileiFostul consilier economic al Casei Albe, Gary Cohn, se declară din...

Fostul consilier economic al Casei Albe, Gary Cohn, se declară din nou împotriva taxelor vamale

Publicat:

Fostul consilier economic al Casei Albe, fostul bancher Gary Cohn, şi-a reafirmat joi opoziţia faţă de taxele vamale, avertizând că un război comercial ar putea provoca inflaţie, notează AFP, potrivit agerpres.

În cursul unei conferinţe la Washington, fostul şef al băncii de afaceri Goldman Sachs, care a demisionat zgomotos în martie din postul ocupat la Casa Albă pentru că s-a opus iniţiativelor protecţioniste ale preşedintelui Donald Trump, a reiterat ferm poziţia sa joi.

Citește și : Criza migraţiei pune în pericol însăşi supravieţuirea Uniunii Europene (Antonio Tajani)

“Dacă vom ajunge la o bătălie a taxelor vamale, vom avea inflaţie şi o creştere a datoriilor populaţiei”, a declarat Gary Cohn. “Avem toate ingredientele istorice care conduc la o încetinire economică”, a prezis el.

Poziţia sa a reluat o atenţionare a FMI publicată în aceeaşi zi care sublinia că măsurile protecţioniste americane pot afecta economia lumii.


Într-un război comercial, “nu există învingător (…), ci doar învinşi de ambele părţi”, a afirmat directoarea generală a FMI, Christine Lagarde.

Citește și : Guvernul Spaniei se arată deschis mutării catalanilor închişi mai aproape de casele lor

La rândul său, Gary Cohn, care a fost iniţiatorul reducerii impozitelor promovate de administraţia Trump, a adăugat joi că războiul comercial ar putea şterge câştigurile în creştere pe care economia americană urmează să le obţină din această relansare bugetară.

“Am spus întotdeauna că deficitul comercial nu are importanţă. De fapt, acesta ajută economia”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alternative pentru exportatorii care îşi vând produsele în Rusia și Belarus

Republica Moldova trebuie să sprijine producătorii autohtoni, care încă continuă să exporte în Rusia și Belarus, să identifice noi piețe de desfacere în contextul...

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.