StiripesurseSportFostul jucător al lui Arsenal, Thomas Partey, inculpat pentru viol

Fostul jucător al lui Arsenal, Thomas Partey, inculpat pentru viol

Publicat:

Fostul mijlocaș al echipei Arsenal, Thomas Partey, în vârstă de 32 de ani, a fost inculpat pentru cinci capete de acuzare de viol, precum și pentru un capăt de acuzare de agresiune sexuală, potrivit SkyNews, care citează un comunicat emis de Poliția Metropolitană din Londra.

Thomas Partey, în vârstă de 32 de ani, a fost inculpat pentru cinci capete de acuzare de viol, precum și pentru un capăt de acuzare de agresiune sexuală, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Două dintre acuzațiile de viol vizează o primă victimă, alte trei o a doua femeie, iar acuzația de agresiune sexuală se referă la o a treia victimă.

Faptele ar fi avut loc în perioada 2021–2022.


Partey urmează să se prezinte în fața Magistraților de la Westminster, au precizat autoritățile.

„Acuzațiile au fost formulate în urma unei investigații desfășurate de detectivii noștri, care a început în februarie 2022, după ce poliția a primit prima plângere privind un viol”, se arată în comunicatul Poliției Metropolitane.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Thomas Partey tocmai a părăsit Arsenal, după expirarea contractului său, și era curtat de mai multe cluburi de top, printre care Juventus, Barcelona și Fenerbahce.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Din funcţia de premier, Tofan declară război „salariilor nesimțite”

Prim-ministrul Vasile Tofan a solicitat secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, să prezinte, până pe 31 iulie, un set de măsuri pentru a elimina...

Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”: Toate şcolile vor trece în subordinea MEC

Școlile primare, gimnaziile, liceele și instituțiile de învățământ special din Republica Moldova vor trece în subordinea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), prin intermediul Agențiilor...

Arestată într-un dosar de corupţie, Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretar de stat

Guvernul a aprobat, în ședința din 22 iulie, demisia Tatianei Nistorică din funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Pe 3...

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.