StiripesurseȘtirile zileiFostul ministru afgan, fugit în Germania, şi-a găsit un nou loc...

Fostul ministru afgan, fugit în Germania, şi-a găsit un nou loc de muncă

Publicat:

Syed Ahmad Shah Saadat, un fost ministru afgan care a ţinut primele pagini ale ziarelor din Germania după ce a început să lucreze în această ţară pe post de curier care livra mâncare, şi-a găsit un nou loc de muncă la un start-up din Leipzig, a confirmat noul său şef, informează dpa, potrivit agerpres.

Sadaat lucrează cu normă întreagă la SimpleBreath, ce produce măşti FFP2 purtate la scară largă în Germania ca protecţie împotriva noului tip de coronavirus, a precizat directorul micii întreprinderi, Maximilian Karl Schimdt.

Sadaat lucrează patru zile pe săptămână ca operator de utilaje.

În afară de confecţionarea măştilor, SimpleBreath lucrează la înfiinţarea unei noi firme de consultanţă în domeniul IT.

“O zi pe săptămână, domnul Sadaat este ocupat cu înfiinţarea noii companii. Începând din ianuarie, el va lucra cu normă întreagă drept consultant IT”, a adăugat Schmidt.


Sadaat a declarat că a devenit ministru în guvernul afgan pe vremea preşedintelui Ashraf Ghani, după ce vreme de mulţi ani a fost expert în industria de telecomunicaţii.

În 2018, el a demisionat la presiunile unor membri ai cercului apropiat al lui Ghani, a relatat Sadaat. El a venit în Germania în 2020, cu scopul de a continua să lucreze în telecomunicaţii.

“Am aflat despre povestea lui din mass-media şi pur şi simplu i-am scris”, a spus Schmidt, cu referire la relatările de dinainte din presa germană în care Sadaat apărea purtând uniforma portocalie a curierilor unei importante aplicaţii de takeaway, Lieferando.

“Pierdem atât de mult potenţial în Germania. De aceea am fost de părere că (lui Sadaat) trebuie să i se acorde o şansă”, a subliniat Schmidt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.