StiripesurseSintezeFostul ministru de externe Hoshyar Zebari, exclus 'temporar' din cursa prezidenţială...

Fostul ministru de externe Hoshyar Zebari, exclus ‘temporar’ din cursa prezidenţială din Irak

Publicat:

Un tribunal irakian l-a exclus “temporar” din cursa prezidenţială pe fostul ministru de externe kurd Hoshyar Zebari, considerat favorit în scrutinul care are loc luni în parlament, informează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Tribunalul a luat această decizie pentru examinarea unor acuzaţii de corupţie datând din 2016, a precizat agenţia de presă de stat a ţării.

Citește și : Rusia are deja 70% din dispozitivul necesar să invadeze Ucraina (oficiali americani)

Este vorba de o dublă lovitură în 48 de ore pentru Zebari (68 de ani), căruia vineri i-a retras sprijinul şi liderul şiit Moqtada Sadr, principalul său susţinător în cursa pentru desemnarea viitorului şef de stat, argumentând tot cu acuzaţiile de corupţie, pe care el le respinge.

Aceste evoluţii ilustrează disensiunile profunde de pe scena politică irakiană, care au împiedicat formarea unei coaliţii pentru desemnarea premierului la patru luni după câştigarea alegerilor legislative de curentul sadrist.


Citește și : Șeful OMS și premierul chinez au discutat despre Covid şi ancheta privind originile pandemiei

Desfăşurarea scrutinului de luni este ameninţată de asemenea de boicotul a 73 de deputaţi ai mişcării sadriste, deşi, teoretic, acest boicot nu ar trebui să ducă la o lipsă de cvorum, întrucât două treimi din cei 329 de deputaţi ar urma să fie prezenţi.

Zebari era cotat cu mari şanse de a câştiga alegerile, dintre cei circa 25 candidaţi înscrişi în cursă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.