Fostul ministru de finanţe britanic Rishi Sunak evită criticile la adresa lui Boris Johnson

Publicat:

Fostul ministru de finanţe britanic Rishi Sunak a evitat criticile la adresa premierului demisionar Boris Johnson, căruia vrea să îi ia locul, consemnează marţi AFP, potrivit agerpres.   

Sunak, care şi-a lansat marţi campania pentru postul de prim-ministru, a declarat că Johnson “este una din persoanele cele mai remarcabile pe care mi-a fost dat să le întâlnesc şi orice spun anumiţi comentatori, are un fond bun”.


Citește și : Gazprom a redus livrările de gaze către OMV cu 70% din cantitatea comandată

Fostul ministru în vârstă de 42 de ani este unul din primii care au demisionat săptămâna trecută din guvernul condus de Johnson, care a fost obligat să renunţe şi el la funcţie după alte circa 60 de demisii din cadrul executivului.

“Am fost în dezacord cu el? (cu Johnson – n. red.) Da, şi de aceea am demisionat”, a arătat Sunak, refuzând însă “demonizarea lui Boris, exagerarea greşelilor şi negarea eforturilor lui”.

În afară de Sunak s-au înscris în cursa pentru succesiunea la conducerea guvernului alţi zece politicieni conservatori, însă unul din ei s-a retras deja marţi. Fiecare din ei are nevoie de susţinerea a cel puţin 20 de parlamentari din partid, iar lista oficială va fi anunţată în cursul zilei.

Citește și : Guvernatorul regiunii Kaliningrad propune interzicerea totală a circulaţiei mărfurilor între statele baltice şi Rusia

Numele următorului lider al Partidului Conservator va fi anunţat în 5 septembrie, a precizat luni Comitetul 1922, grup parlamentar conservator care stabileşte şi regulamentul alegerilor interne.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.