StiripesurseExterneFostul preşedinte albanez Sali Berisha a fost eliberat din arest

Fostul preşedinte albanez Sali Berisha a fost eliberat din arest

Publicat:

Fostul preşedinte albanez Sali Berisha, aflat în arest la domiciliu din 30 decembrie anul trecut, a fost pus în libertate miercuri, a anunţat tribunalul special împotriva corupţiei şi crimei organizate, transmit AFP şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

“Tribunalul a decis să accepte cererea lui Sali Berisha şi să revoce măsura detenţiei la domiciliu”, a precizat instanţa într-un comunicat publicat la prânz.

Cu toate acestea, urmăririle împotriva lui Berisha nu au fost abandonate.

Citeşte şi: CCR poate anula alegerile din România – Stiripesurse.md

Fostul preşedinte şi prim-ministru albanez, lider al Partidului Democrat, a fost plasat în arest la domiciliu în decembrie anul trecut pentru că a refuzat să se prezinte în instanţă în cadrul unei anchete de corupţie.


Ancheta, lansată în octombrie 2023, se concentrează pe presupusa favorizare a ginerelui său la privatizarea unui complex sportiv care a aparţinut statului în 2008, când Berisha era şef de guvern.

Sali Berisha a respins întotdeauna aceste acuzaţii, numindu-le “pur politice”. El îl acuză pe actualul şef al guvernului, Edi Rama, că se află la originea urmăririi penale.

“Eliberarea dlui Berisha este o victorie pentru opoziţie”, a salutat Gazmend Bardhi, şeful grupului parlamentar al Partidului Democrat, principalul partid de opoziţie.

Pe lângă plasarea în arest la domiciliu, instanţa i-a interzis fostului şef al guvernului să comunice cu oricine, în afară de “membrii familiei sale care locuiesc cu el”. Sali Berisha nu a prea ţinut cont de aceasta: în fiecare seară, el s-a adresat unei mici mulţimi de susţinători adunaţi în afara locuinţei sale pentru a-i asculta discursuri împotriva guvernului.

De asemenea, Berisha a ţinut şi conferinţe de presă online în fiecare zi.

Primul preşedinte albanez ales în mod democratic după căderea comunismului în anii 1990, Sali Berisha a condus ulterior guvernul, din 2005 până în 2013. Din 2022, i s-a interzis intrarea în Statele Unite şi Regatul Unit din cauza presupusei sale implicări în cazuri de corupţie, acuzaţii pe care le-a negat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.