
Fostul preşedinte albanez Sali Berisha, aflat în arest la domiciliu din 30 decembrie anul trecut, a fost pus în libertate miercuri, a anunţat tribunalul special împotriva corupţiei şi crimei organizate, transmit AFP şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
“Tribunalul a decis să accepte cererea lui Sali Berisha şi să revoce măsura detenţiei la domiciliu”, a precizat instanţa într-un comunicat publicat la prânz.
Cu toate acestea, urmăririle împotriva lui Berisha nu au fost abandonate.
Citeşte şi: CCR poate anula alegerile din România – Stiripesurse.md
Fostul preşedinte şi prim-ministru albanez, lider al Partidului Democrat, a fost plasat în arest la domiciliu în decembrie anul trecut pentru că a refuzat să se prezinte în instanţă în cadrul unei anchete de corupţie.
Ancheta, lansată în octombrie 2023, se concentrează pe presupusa favorizare a ginerelui său la privatizarea unui complex sportiv care a aparţinut statului în 2008, când Berisha era şef de guvern.
Sali Berisha a respins întotdeauna aceste acuzaţii, numindu-le “pur politice”. El îl acuză pe actualul şef al guvernului, Edi Rama, că se află la originea urmăririi penale.
“Eliberarea dlui Berisha este o victorie pentru opoziţie”, a salutat Gazmend Bardhi, şeful grupului parlamentar al Partidului Democrat, principalul partid de opoziţie.
Pe lângă plasarea în arest la domiciliu, instanţa i-a interzis fostului şef al guvernului să comunice cu oricine, în afară de “membrii familiei sale care locuiesc cu el”. Sali Berisha nu a prea ţinut cont de aceasta: în fiecare seară, el s-a adresat unei mici mulţimi de susţinători adunaţi în afara locuinţei sale pentru a-i asculta discursuri împotriva guvernului.
De asemenea, Berisha a ţinut şi conferinţe de presă online în fiecare zi.
Primul preşedinte albanez ales în mod democratic după căderea comunismului în anii 1990, Sali Berisha a condus ulterior guvernul, din 2005 până în 2013. Din 2022, i s-a interzis intrarea în Statele Unite şi Regatul Unit din cauza presupusei sale implicări în cazuri de corupţie, acuzaţii pe care le-a negat.