X

Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva a primit o reducere semnificativă a pedepsei cu închisoarea

Patru judecători ai Tribunalului superior de justiţie din Brazilia (STJ) au decis marţi o reducere semnificativă a pedepsei cu închisoarea pentru corupţie a fostului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva care ar putea beneficia de un regim semideschis peste câteva luni, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Magistraţii de la Brasilia au votat pentru ca pedeapsa de 12 ani şi o lună de închisoare la care a fost condamnat Lula da Silva pentru corupţie şi spălare de bani în cadrul anchetei “Lava Jato” să fie redusă la opt ani şi zece luni.

Citește și : Kim Jong Un a plecat spre Rusia pentru summitul cu Vladimir Putin

Decizia lor ar urma să permită o modificare a condiţiilor de detenţie pentru figura istorică a stângii braziliene ce ar putea beneficia de un regim semideschis cu începere din septembrie sau octombrie, potrivit juriştilor.

Judecătorii acestei curţi de apel s-au pronunţat asupra unui recurs depus de apărarea lui Lula da Silva. Dezbaterile au fost difuzate în direct pe canalul YouTube al STF.

Încarcerat din aprilie 2018 la Curitiba (sud), fostul şef de stat (2003-2010) a fost condamnat în a doua instanţă pentru că a beneficiat de un apartament de lux la Guaruja (litoralul statului Sao Paulo, sud-est) din partea unui grup de construcţii în schimbul unor contracte cu firma de stat Petrobras.

Compania naţională a petrolului din Brazilia (Petrobras) se află în centrul unui uriaş scandal de mită implicând oameni politici din toate partidele.

Citește și: Bilanţul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 359 de morți; Explozie controlată în apropiere de un cinematograf în Colombo

Tags: BraziliacoruptieLula da Silvapresedintespalare de baniSTJYoutube
Categorii: Știrile zilei