StiripesurseȘtirile zileiFostul preşedinte brazilian Lula da Silva va anunța la începutul lui...

Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva va anunța la începutul lui 2022 dacă va candida la prezidenţiale

Publicat:

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a afirmat vineri că va anunţa “la începutul anului viitor” dacă va candida la alegerile prezidenţiale din octombrie 2022, la care este favorit detaşat împotriva lui Jair Bolsonaro, notează AFP, potrivit agerpres

“Nu spun că sunt candidat pentru că voi lua o decizie cu privire la candidatura mea probabil la începutul anului viitor”, a declarat Lula, 75 de ani, în cursul unei lungi conferinţe de presă la Brasilia, întreţinând oficial suspansul în contextul în care mulţi analişti îl văd lansându-se în cursă.

Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

“Nu m-am decis încă, voi face asta la momentul potrivit şi voi discuta cu toată lumea”, a adăugat el, după o săptămână de întâlniri cu mulţi lideri politici în capitala Braziliei.

Anunţul oficial al candidaturii lui Lula este foarte aşteptat de când a devenit din nou eligibil în urma unei hotărâri a Curţii Supreme i-a anulat condamnările pentru corupţie din cauza unor vicii de formă, în martie.


Dacă va candida, va fi a şasea cursă prezidenţială, pentru a încerca să obţină al treilea mandat, după ce a condus ţara din 2003 până în 2010.

“Anul viitor va fi un an electoral şi vom lupta pentru a ne repara ţara”, a promis fostul sindicalist, foarte combativ, după ce a lansat trei acuzaţii la adresa preşedintelui de extremă-dreaptă “total incompetent”, Jair Bolsonaro.

“Acest guvern nu ştie să facă altceva decât să provoace, să mintă, să răspândească informaţii false”, a spus Lula, pentru care Brazilia a devenit un paria internaţional din cauza unui preşedinte de extremă-dreaptă.

“Nimeni nu mai vrea să vină în Brazilia şi nimeni nu vrea să-l primească”, a adăugat el.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

“În ziua alegerilor, va trebui să fiţi suficient de înţelepţi pentru a alege pe cineva care respectă democraţia (…) şi care nu vorbeşte prostii tot timpul. El (Bolsonaro) ar trebui să-şi închidă gura şi să guverneze”, a insistat fostul preşedinte.

Potrivit ultimului sondaj al institutului Datafolha, datând din 17 septembrie, Lula este creditat cu 44% din voturi în primul tur al alegerilor, contra 26% pentru Bolsonaro, extrem de criticat pentru gestionarea pandemiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.