StiripesurseExterneFostul preşedinte sud-coreean a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Fostul preşedinte sud-coreean a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Publicat:

Curtea Districtuală Centrală din Seul l-a condamnat vineri pe fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol la cinci ani de închisoare, considerând că acesta a obstrucţionat arestarea după ce nu a reuşit să impună legea marţială, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Instanţa a reţinut că Yoon a împiedicat autorităţile să pună în aplicare un mandat de arestare legat de legea marţială pe care o declarase în decembrie 2024.

Vezi şi: VIDEO Șeful serviciului patrulare din Glodeni a fost prins BEAT la volan – Stiripesurse.md

Pronunţarea sentinţei a fost televizată în direct.

Fostul preşedinte al Coreei de Sud a fost considerat vinovat şi de alte infracţiuni, cum ar fi fals în documente oficiale şi nerespectarea procedurilor legale pentru legea marţială.


Condamnarea de vineri este prima legată de acuzaţiile cu care se confruntă Yoon după tentativa sa nereuşită de a impune legea marţială.

Fostul preşedinte are dreptul la apel, de care avocatul său a declarat deja că intenţionează să se prevaleze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

Ion Ceban, despre Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026: ‘Promisiuni frumoase’

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026, afirmând că documentul conține „promisiuni frumoase”, dar nu...

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

Bilanț CNA pentru primele șase luni ale anului: sute de dosare penale trimise în judecată și active de sute de milioane de lei, sechestrate

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.