StiripesurseȘtirile zileiFostul preşedinte sud-coreean ajunge iar în spatele gratiilor

Fostul preşedinte sud-coreean ajunge iar în spatele gratiilor

Publicat:

Fostul preşedinte sud-coreean Lee Myung-bak a fost plasat în detenţie luni, la câteva zile după confirmarea de către cea mai înaltă instanţă a ţării a condamnării sale la 17 ani de închisoare pentru corupţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cu excepţia unei graţieri prezidenţiale sau a unei reduceri a pedepsei, fostul şef al statului, în vârstă de 78 de ani, care s-a aflat la putere între 2008 şi 2013, şi-ar putea încheia viaţa în spatele gratiilor.

Citeşte şi: Autorităţile din Peru au redeschis Machu Picchu

În Coreea de Sud, preşedinţii ajung deseori în închisoare odată plecaţi de la putere, în general în urma unei alternanţe politice. Cei patru foşti şefi de stat încă în viaţă au fost astfel toţi condamnaţi.

Lee Myung-bak nu mai are niciun recurs judiciar posibil în acest caz de corupţie şi de deturnare de fonduri în care a fost implicat şi defunctul şef al gigantului tehnologic Samsung.


Joi, Curtea Supremă a confirmat condamnarea sa la 17 ani de închisoare, considerând că fostul preşedinte a deturnat 25,2 miliarde de woni (19 milioane de euro) şi a primit o mită de 9,4 miliarde de woni (7,1 milioane de euro).

Intrat în politica după o carieră lungă în cadrul grupului auto Hyundai, Lee Myung-bak a fost găsit vinovat în special că a primit mită din partea Samsung pentru a-i acorda graţiere prezidenţială fostului şef al gigantului sud-coreean Lee Kun-hee, care a fost condamnat pentru evaziune fiscală.

Imobilizat la pat de un atac cardiac în urmă cu şase ani, Lee Kun-hee a murit la sfârşitul lunii octombrie la vârsta de 78 de ani.

Park Geun-hye, preşedinta care i-a urmat lui Lee Myung-bak şi care a fost destituită într-un răsunător scandal de corupţie, ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Citeşte şi: Autorităţile din Peru au redeschis Machu Picchu

Înainte de ea, alţi doi preşedinţi, Chun Doo-Hwan şi Roh Tae-woo, au fost găsiţi vinovaţi de trădare şi corupţie în anii ’90.

Predecesorul lui Lee Myung-bak, liberalul Roh Moo-hyun, s-a sinucis în 2009 după ce a fost interogat pentru suspiciuni de corupţie în legătură cu familia sa, în cadrul unei anchete desfăşurate sub preşedinţia lui Lee Myung-bak.

Roh Moo-hyun era mentorul actualului preşedinte, Moon Jae-in.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.