StiripesurseȘtirile zileiFostul şef al Interpol va fi judecat în China pentru corupție

Fostul şef al Interpol va fi judecat în China pentru corupție

Publicat:

Fostul şef al Interpol, chinezul Meng Hongwei, a fost acuzat de justiţia din ţara sa că a ”profitat” de diferitele sale funcţii din trecut pentru a lua mită în cantităţi semnificative, relatează AFP, potrivit agerpres.

În septembrie 2018, Meng Hongwei, în vârstă de 65 de ani, a plecat de la Lyon, unde este sediul Interpol, într-o călătorie în ţara sa şi a dispărut fără urmă. Mult timp nu s-a ştiut nimic despre soarta lui, dar în final a fost confirmată arestarea sa de către autorităţile chineze.

Citește și: Cutremur puternic în sud-vestul Japoniei

În luna martie el a fost exclus din Partidul Comunist chinez şi a fost deposedat de orice funcţie oficială. Meng Hongwei a fost în China ministru adjunct al securităţii publice şi director al Biroului Poliţiei maritime.

Potrivit Parchetului Popular suprem, ”Meng Hongwei a profitat de funcţiile şi influenţa sa (…) pentru a favoriza interesele altor persoane şi a acceptat ilegal bunuri ale altora, reprezentând sume foarte importante”. ”Conform legii, el este responsabil penal pentru infracţiunea de a fi acceptat mită”, mai precizează Parchetul.


Citește și: Kim Jong Un a ordonat un exerciţiu de ‘lovitură cu rază lungă de acţiune’

Meng Hongwei este doar unul dintre numeroşii demnitari comunişti care au picat în plasa campaniei anti-corupţie lansate în anul 2013 de către preşedintele Xi Jinping. Conform datelor oficiale, cel puţin 1,5 milioane de cadre ale Partidului Comunist chinez au fost sancţionate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.