FOTBAL/ „A fost o nebunie!” Momentul în care Alcaraz a fugit de pe teren, în timpul meciului cu Zverev

Publicat:

FOTBAL/ „A fost o nebunie!” Momentul în care Alcaraz a fugit de pe teren, în timpul meciului cu Zverev

Confruntarea dintre Carlos Alcaraz și Alexander Zverev, din sferturile de finală de la Indian Wells, a fost întreruptă, în primul set, din cauza unui roi de albine.

Sportivul iberic servea în al treilea game al meciului atunci când albinele s-au năpustit asupra sa.


Carlos Alcaraz încercat să le îndepărteze cu racheta, dar în cele din urmă a fugit să se adăpostească după ce a fost înţepat.

“Am văzut câteva albine în jur, dar am crezut că sunt doar câteva, nu prea multe. Dar am văzut cerul şi erau mii zburând, unele erau lipite de părul meu, altele veneau spre mine. A fost o nebunie. Am încercat să stau departe de ele, dar a fost imposibil”, a spus Alcaraz.

Jocul s-a reluat după o oră şi 48 de minute, timp în care a fost chemat un apicultor pentru a controla situaţia.

Citește și: Simona Halep, convocată de echipa României pentru meciul cu Ucraina, din Billie Jean King Cup

“Când am intrat pe teren, erau câteva albine în colţ, ne deranjau. Nu puteam să începem să jucăm din nou. Când am decis să ne încălzim un pic să vedem cum merge, am lovit câteva mingi şi am văzut câteva albine în jurul meu. Nu puteam să mă concentrez pe minge, mă concentram pe albine şi încercam să le ţin la distanţă.

De aceea ne-am oprit de câteva ori înainte de a reîncepe meciul. După aceea, am decis să ne încălzim şi am văzut că albinele nu mai erau prin preajmă. Am încercat să nu mă mai gândesc la ele. A fost un meci foarte important pentru mine. M-am surprins pe mine însumi că am rămas concentrat pe meci, nu pe albine”, a mai spus tânărul jucător iberic.

Campion en titre la Indian Wells, Alcaraz l-a învins chiar şi în aceste condiţii pe Zverev cu 6-3, 6-1, iar sâmbătă urmează să joace în semifinale cu italianul Jannik Sinner, care trecut la rândul său în două seturi, 6-3, 6-3, de cehul Jiri Lehecka.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Un pasager de pe cursa Istanbul-Chișinău, intenționa să transporte ilicit mijloace bănești în sume de 20000 USD și 4000 EUR, fără să le...

FOTO/ Un pasager de pe cursa Istanbul-Chișinău, intenționa să transporte ilicit mijloace bănești în sume de 20000 USD și 4000 EUR, fără să le...

Ungaria lui Viktor Orban, implicată în achiziţionarea principalului post TV de ştiri european, Euronews(presă)

Ungaria lui Viktor Orban, implicată în achiziţionarea principalului post TV de ştiri european, Euronews(presă) Entităţi apropiate de premierul ungar Viktor Orban au participat în secret...

Un bărbat bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180 mii dolari depistați la postul vamal Vulcănești, reținut

Un bărbat bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180 mii dolari depistați la postul vamal Vulcănești, reținut Serviciul Vamal, de comun cu Procuratura pentru...

Hezbollah anunţă lansarea a zeci de rachete asupra Israelului

Hezbollah anunţă lansarea a zeci de rachete asupra Israelului Gruparea şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, a anunţat vineri că a lansat "zeci de rachete"...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.