StiripesurseSocialFOTO/ Armă pneumatică nedeclarată, depistată la postul vamal Costești

FOTO/ Armă pneumatică nedeclarată, depistată la postul vamal Costești

Publicat:

Funcționarii Postului Vamal Costești, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au descoperit o armă pneumatică nedeclarată în portbagajul unui autoturism de model BMW. Vehiculul, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 36 de ani, venea din Slovacia și a fost supus unui control detaliat la pista de intrare în țară.

Citește și: Procurorul general al României cere modificări legislative din cauza manifestărilor extremiste tot mai intense

Deși călătorul a declarat inițial că transportă doar bunuri personale, verificările amănunțite au scos la iveală arma pneumatică ascunsă, despre care nu a fost făcută nicio mențiune autorităților vamale.

Bunul a fost ridicat pentru investigații, iar cercetările pe acest caz continuă.

arma


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.