StiripesurseSocialFOTO/ Festivalul Pompierilor Voluntari și-a desemnat câștigătorii

FOTO/ Festivalul Pompierilor Voluntari și-a desemnat câștigătorii

Publicat:

Festivalul Pompierilor Voluntari și-a desemnat astăzi câștigătorii, după o zi plină de competiții și exerciții demonstrative. Trofeul festivalului a revenit echipelor din Capaclia, raionul Cantemir (categoria „seniori”) și Sadaclia, raionul Basarabeasca (categoria „juniori”), transmite MOLDPRES.

Certificatele de premiere au fost oferite de ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko și ambasadorul Republicii Polone la Chișinău, Tomasz Kobzdej.

La proba „desfășurarea de luptă de la autospeciala de intervenții”, la categoria „seniori”, podiumul a fost ocupat de echipele: Capaclia, Cantemir – locul I; Sireți, Strășeni – locul II; Căpriana, Strășeni – locul III.

La categoria „juniori”, echipa din Sadaclia, Basarabeasca, a obținut premiul I, urmată de „Fire Man” – locul II, și Zubrești, Strășeni – locul III.

Competiția s-a desfășurat pe stadionul din satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, reunind 20 de echipe din întreaga țară. Participanții s-au întrecut la probe specifice activității de intervenție în situații de urgență – de la desfășurarea echipamentelor și utilizarea mijloacelor de stingere, până la simularea focarelor de incendiu și gestionarea altor situații critice. În total, aproximativ 150 de pompieri voluntari au fost antrenați în exerciții practice, sub îndrumarea specialiștilor IGSU.


Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a felicitat participanții, subliniind că pompierii voluntari reprezintă „o tradiție europeană care unește generațiile și consolidează legăturile comunitare”.

Citește și: Olesea Stamate, după plecarea lui Recean: Politica în Republica Moldova este adesea influențată de actori străini

Festivalul a inclus, de asemenea, o expoziție de tehnică și echipamente de intervenție, ateliere pentru cetățeni privind acordarea primului ajutor și prevenirea incendiilor, precum și o zonă dedicată copiilor, cu activități educative, jocuri de realitate virtuală și un program artistic.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, care sprijină dezvoltarea rețelei de pompieri voluntari și consolidarea capacităților de intervenție la nivel local.

În prezent, în Republica Moldova activează 22 de posturi de pompieri voluntari și alte 59 gestionate de autoritățile publice locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.