Adunarea Națională a Franței a votat votează abrogarea „Codului Negru”, conform căruia sclavii erau bătuți, vânduți, violați și uciși.
Timp aproape 180 de ani după ce Franța a abolit sclavia, Code Noir (Codul Negru), care permitea ca sclavii să fie tratați ca proprietate și să fie munciți, bătuți, vânduți, violați sau uciși, a rămas în vigoare. Joi, Adunarea Națională a țării, extrem de divizată, a votat în unanimitate abrogarea acesteia, într-o rară demonstrație de unitate politică, relatează The Guardian, potrivit stiripesurse.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Votul, adoptat cu 254 de voturi la 0, pune capăt unei legi din secolul al XVII-lea, semnată de regele Ludovic al XIV-lea în 1685, care codifica tratamentul sclavilor din coloniile franceze.
Este un pas important în recunoașterea rolului Parisului în sclavie și va deschide calea către posibile despăgubiri, o idee lansată de președintele Franței, Emmanuel Macron, săptămâna trecută. Liderul francez a spus că codul „nu ar fi trebuit să supraviețuiască niciodată abolirii sclaviei” în 1848.
„Tăcerea, chiar și indiferența, pe care am păstrat-o timp de aproape două secole față de acest Code Noir nu mai este o omisiune. A devenit o formă de ofensă”, a adăugat el.
Macron a adăugat că problema despăgubirilor este una pe care „nu trebuie să o refuzăm”, dar țara „nu trebuie să facă promisiuni false”.
Emoțiile au fost covârșitoare în camera inferioară a parlamentului în dezbaterea privind votul, mulți fiind uimiți că legea există încă.
Steevy Gustave, un deputat din insula franceză Martinica din Caraibe, ai cărui strămoși au fost înrobiți, a declarat cu lacrimi în ochi adunării naționale: „Niciun vot nu poate repara singur secole de vieți distruse.”
„Nu suntem descendenți ai sclavilor, suntem descendenți ai ființelor umane născute libere, apoi reduse la ce e mai rău – reduse la sclavie.”
Cele 60 de articole din cod cuprindeau fiecare aspect al vieții unui sclav. Articolul 44 declara o persoană „bun mobil”, în timp ce alte clauze decretau că cei care fugeau erau mutilați și că cuvântul unei persoane înrobite nu conta nimic.
Franța a fost a treia cea mai mare națiune comercială cu sclavi, după Marea Britanie și Portugalia. Se estimează că a expediat 1,4 milioane de africani către plantațiile de zahăr din coloniile sale. Bogăția pe care a produs-o a construit orașele Nantes și Bordeaux.
Cele mai bogate dintre aceste plantații se aflau în Saint-Domingue, o colonie franceză situată în treimea vestică a insulei Hispaniola din Caraibe, înființată în 1687. În 1804, sclavii din colonie s-au revoltat, asigurându-și independența pe teritoriul care a devenit Haiti. Cu toate acestea, Parisul i-a obligat pe sclavii eliberați să plătească despăgubiri pentru a acoperi pierderile proprietarilor lor, o datorie pe care o plăteau încă până în 1947.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
După abolirea sclaviei, Franța și-a menținut o serie de colonii. Cele mai vechi patru – Guadelupa, Martinica, Guyana Franceză de pe coasta de nord-est a Americii de Sud și insula Réunion din Oceanul Indian – au fost transformate în departamente franceze de peste mări în 1946. Populația lor de 1,9 milioane, majoritatea descendenți ai sclavilor, sunt cetățeni francezi și sunt guvernați de la Paris.
Deși sunt considerate parte a Franței, acestea rămân unele dintre cele mai sărace teritorii ale sale, cu o rată a șomajului aproape dublă față de cea din Franța continentală, multe gospodării trăind sub pragul național al sărăciei.
