X

Franţa a trimis o a treia navă militară în mările din Orientul Mijlociu

Franţa a trimis o a treia navă militară în mările din Orientul Mijlociu

Franţa îşi consolidează prezenţa militară în mările din Orientul Mijlociu şi a trimis o a treia navă militară în regiune, fregata L’Alsace, care ”a traversat săptămâna trecută Canalul Suez către Marea Roşie pentru a asigura misiuni de siguranţă maritimă”, anunţă joi Statul Major francez, relatează AFP.

De la începutul Războiului în Fâşia Gaza, declnaşat de un atac al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, rebelii huthi din Yemen atacă cu regularitate, la Marea Roşie şi în Golful Aden, nave depre care spun că au legături cu Israelul, în semn de solidaritate cu palestinienii din enclavă, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

Trimiterea acestei a treia nave ”răspunde supravegherii atacurilor împotriva navelor comerciale. Aceasta este o contribuţie la toate iniţiativele din regiune, ca de exemplu Prosperity Guardian”, numele unei coaliţii la Marea Roşie condusă de Statele Unite care apără libertatea circulaţiei martime, a anunţat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Statului major francez.

L’Alsace ”a traversat Canalul Suez săptămâna trecută, către Marea Roşie, pentru a realiza misiuni de siguranţă maritimă”, precizează el.

Altă fregată, La Languedoc, care a doborât, începând din decembrie, mai multe drone trase de către huthi, patrulează în prezent la Golful Aden, anunţă Statul Major.

Un vapor mare de aprovizionare cu carburant – Jacques Chevallier – se află de asemenea în regiunea Golful Persic-Marea Roşie-vestul Oceanului Indian- Golful Aden.

Trei nave militare franceze sunt astfel mobilizate în aceste ape considerate sensibile.

Războiul din Fâşia Gaza exacerbează tensiuni în regiune, pe de o parte între Israel şi Statele Unite, aliatul său, iar pe de altă parte între Iran şi susţinători ai săi, ca mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, rebelii huthi şi miliţii irakiene.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

Atacuri frecvente ale huthi împotriva unor vapoare străine încetinesc comerţul internaţional, în contextul în care 12% din mărfurile mondiale traversează de obicei Strâmtoarea Bab el-Mandeb, care controleză accesul în sudul Mării Roşii.

De la începutul acestor atacuri huthi, numărul containerelor a scăzut 70% în zonă, estimează experţi maritimi.

Tags: Canalul SuezMarea RosieOrientul Mijlociurazboi
Externe