Franța contrează puternic SUA: Sancţiunile americane împotriva companiilor europene sunt ‘inacceptabile’

Publicat:

Sancţiunile reintroduse de preşedintele american Donald Trump împotriva companiilor străine prezente în Iran sunt “inacceptabile” şi trebuie să facă obiectul negocierilor cu europenii, a declarat joi ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, relatează AFP.

“Vrem să le spunem americanilor că sancţiunile pe care le vor lua îi priveşte. Însă noi considerăm că extrateritorialitatea măsurilor de sancţiuni este inacceptabilă”, a declarat Jean-Yves Le Drian într-un interviu publicat pe site-ul cotidianului Le Parisien.


Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi retragerea ţării sale din acordul nuclear cu Iranul şi a reintrodus o serie de sancţiuni împotriva companiilor americane şi străine care au relaţii comerciale cu Iranul.

“Europenii nu trebuie să plătească pentru retragerea Statelor Unite din acordul la care chiar ele au contribuit”, a insistat şeful diplomaţiei franceze.

“Noi, europenii, trebuie să instituim măsurile necesare pentru protejarea intereselor companiilor noastre şi să începem negocieri cu Washingtonul pe această temă”, a adăugat el.

Decizia americană impune companiilor străine termene foarte scurte, între trei şi şase luni, pentru a se retrage din Iran, fiindu-le totodată interzisă încheierea de noi contracte, în caz contrar fiind ameninţate cu sancţiuni din partea SUA.

“Europenii vor face totul pentru a proteja interesele companiilor lor şi intenţionează să conducă negocieri serioase” cu Statele Unite, la nivelul Uniunii Europene, a afirmat miercuri preşedinţia franceză.

Discuţiile cu Washingtonul s-ar putea concentra asupra scutirii de sancţiuni şi menţinerii drepturilor companiilor deja existente în Iran.

“Acest lucru înseamnă ca europenii să facă progrese în următoarele săptămâni. Acest lucru necesită un nou tip de forţă europeană”, a insistat Jean-Yves Le Drian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.