StiripesurseExterneFranţa deschide cu 15 ani mai devreme arhivele războiului din Algeria

Franţa deschide cu 15 ani mai devreme arhivele războiului din Algeria

Publicat:

Ministrul francez al culturii, Roselyne Bachelot, a anunţat vineri apropiata deschidere a arhivelor asupra “anchetelor judiciare” privind războiul din Algeria (1954-1962), la aproape 60 de ani de atunci şi în condiţiile în care relaţiile franco-algeriene sunt în criză de mai multe luni, informează AFP, potrivit agerpres.

“Deschid cu 15 ani mai devreme arhivele asupra anchetelor judiciare ale jandarmeriei şi poliţiei, care au legătură cu războiul din Algeria”, a anunţat ea la potul BFMTV, într-o declaraţie ce intervine cu două zile după vizita la Alger a şefului diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian.

Citeşte şi: Cum colonizează China Commonwealth-ul – Black News

“Doresc ca asupra acestei chestiuni – care este deranjantă, iritantă, în care există falsificatori de istorie -, doresc să o privim făţiş. Un roman naţional nu se construieşte pe o minciună”, a argumentat ministrul francez.

“Falsificarea este cea care generează toate rătăcirile, toate necazurile şi toate urile. Începând din momentul când faptele sunt pe masă, unde sunt recunoscute, unde sunt analizate, începând din acest moment se poate construi o altă istorie, o reconciliere”, a adăugat Roselyne Bachelot.


Întrebată cu privire la consecinţele acestei decizii, în special asupra confirmării ce urmează să vină asupra actelor de tortură comise de armata franceză în Algeria, ministrul culturii francez a spus că “este în interesul Franţei să o recunoască”.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru ‘sprijinul ferm’ acordat Ucrainei – Black News

Acest anunţ se înscrie în politica de reconciliere iniţiată de preşedintele francez Emmanuel Macron. Pe 13 septembrie 2018, el a recunoscut că dispariţia matematicianului şi militantului comunist Maurice Audin, în 1957 în Alger, a fost o faptă a armatei franceze şi i-a promis familiei lui un larg acces la arhive.

Pe 9 martie 2021, continuând politica sa a “paşilor mici”, Macron a anunţat simplificarea accesului la proceduri de declasificare a arhivelor clasate de peste 50 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Elon Musk a ajuns primul trilionar din lume

Puțini lideri din lumea afacerilor s-au integrat atât de profund în cultura populară precum Elon Musk, antreprenorul ambițios care a devenit o figură centrală...

Trump spune că Iranul a acceptat să NU se doteze „niciodată” cu arma nucleară

Preşedintele american Donald Trump a susţinut, într-un mesaj lung publicat pe reţeaua sa Truth Social, că „Republica Islamică Iran” tocmai „a acceptat să nu...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

Șeful poliției ucrainene susține că rușii angajează adolescente ca să atragă soldați ucraineni pentru a-i ucide

Șeful poliției ucrainene a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide soldați ucraineni. Ivan Vîhivski a vorbit după arestarea unei fete de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.