Franţa expulzează un imam radical în Algeria

Publicat:

Franţa a expulzat un imam, care aparţine ramurii salafiste a islamului, pentru că a ţinut predici radicale considerate o ameninţare, trimiţându-l în Algeria, la o zi după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat ”undă verde” pentru măsura respectivă, a indicat vineri o sursă apropiată acestui caz, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit media franceze, imamul, a cărui identitate nu a fost divulgată de către autorităţi, a fost acuzat că a ţinut prelegeri radicale împotriva femeilor, evreilor şi a musulmanilor şiiţi, acuzaţii pe care el le-a respins. El îşi avea sediul la o moschee din oraşul Marsilia, în sudul Franţei.


Citeşte şi: Zeci de răniţi în urma coliziunii a două trenuri în gara centrală din Salzburg (Austria)

Iniţial, CEDO a cerut Franţei să suspende măsura de expulzare, după ce avocatul imamului a pus problema unor riscuri de tortură, dar joi ea a indicat că informaţiile suplimentare oferite de autorităţile franceze au convins-o să nu blocheze expulzarea.

Franţa, care în ultimii trei ani a fost ţinta unor atacuri revendicate de gruparea Stat Islamic, a anunţat în februarie luarea unor măsuri, inclusiv zone de izolare în închisori şi reguli mai stricte pentru acordarea de autorizaţii pentru şcoli confesionale, pentru a combate ceea ce ea numeşte ameninţarea mocnită din partea radicalizării islamice.

Citeşte şi: Doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal în Florida

În Franţa trăiesc cele mai mari comunităţi de evrei şi musulmani din Europa. Numărul musulmanilor din Franţa este estimat la cinci milioane.

Un sondaj Elabe realizat în martie arăta că 80 % dintre cei intervievaţi susţin expulzarea străinilor radicalizaţi, în timp ce mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră că preşedintele francez, Emmanuel Macron, nu acţionează suficient pentru a contracara terorismul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.