Franţa îi aduce un omagiu lui Samuel Paty, profesorul de istorie decapitat acum un an de un tânăr jihadist

Publicat:

Franţa îi aduce sâmbătă un omagiu lui Samuel Paty, profesorul de istorie devenit un simbol al libertăţii de exprimare după ce a fost decapitat în urmă cu exact un an în regiunea pariziană, un atentat islamist care a suscitat o emoţie profundă în ţară, relatează AFP, potrivit agerpres

La 16 octombrie 2020, Samuel Paty, un tată de familie în vârstă de 47 de ani, a fost înjunghiat, apoi decapitat în drum spre casă, în apropierea liceului unde preda, într-o zonă liniştită din Conflans-Sainte-Honorine, o suburbie din vestul Parisului.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

Asasinul, Abdoullakh Anzorov, un tânăr refugiat de origine cecenă, a fost împuşcat mortal de poliţie în aceeaşi zi. Tânărul, radicalizat, le dăduse bani unor liceeni pentru a-i fi indicat profesorul care arătase în clasă caricaturi cu profetul Mohamed.

În total, 15 persoane au fost inculpate în acest caz.

Sâmbătă, mai multe ceremonii se desfăşurau în memoria celui pe care preşedintele Emmanuel Macron l-a numit un ‘erou liniştit’ al Republicii franceze.

La intrarea în Ministerul Educaţiei a fost dezvelită o placă memorială de către premierul Jean Castex, în prezenţa părinţilor şi a celorlalţi membri ai familiei lui Samuel Paty.

În cursul după-amiezii, familia profesorului va fi primită de Macron la Palatul Elysée, iar un scuar parizian va primi numele celui ucis.

În urmă cu un an, atentatul bulversa o ţară deja fragilizată de la debutul pandemiei de mai multe atacuri jihadiste şi relansa dezbateri aprinse în ce priveşte libertatea de exprimare, religie, laicitate şi dreptul de a blasfemia.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.