StiripesurseDiasporaFranţa intenţionează să îi ajute pe artiştii ruşi 'obligaţi să se...

Franţa intenţionează să îi ajute pe artiştii ruşi ‘obligaţi să se exileze’

Publicat:

Franţa intenţionează să îi ajute pe artiştii ruşi “obligaţi să se exileze” din cauza opoziţiei lor exprimate faţă de politicile preşedintelui Vladimir Putin şi de invazia din Ucraina, a anunţat miercuri ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, relatează AFP, potrivit agerpres

“Dacă artişti ruşi, artişti disidenţi care s-au exprimat împotriva regimului lui Vladimir Putin şi împotriva a tot ceea ce reprezintă acesta sunt obligaţi să se exileze, noi vom fi alături de ei pentru a le asigura ajutorul de care au nevoie”, a declarat Roselyne Bachelot în marja prezentării la Ministerul Culturii din Paris a evenimentului intitulat “Săptămâna limbii franceze şi a francofoniei”.

Citește și : Petro Poroşenko: Ucrainenii luptă pentru libertate, democraţie şi pentru NATO, plătind ‘cel mai mare preţ, cu vieţile şi sângele lor’

“Am fost foarte clară cu toate instituţiile culturale: noi nu suntem în război cu Rusia. Deci nu există niciun motiv să avem un demers punitiv faţă de aceşti artişti”, a adăugat ministrul francez al Culturii.

“Am cerut să fie anulate sau amânate manifestările organizate de următoarele entităţi: instituţiile culturale oficiale ruse şi artiştii care au avut o poziţie clară în favoarea regimului Putin şi care fac acest lucru de multă vreme”, a continuat Roselyne Bachelot.


“Dacă anumiţi artişti ruşi au fost programaţi în anumite evenimente, nu trebuie să îi somăm să adopte o poziţie împotriva regimului Putin. Ne imaginăm gradul de pericol pentru ei înşişi şi gradul de pericol, dacă se află în turneu în lumea întreagă, pentru familiile lor. Informaţiile care ne sosesc din Rusia sunt extrem de îngrijorătoare, odată cu decizia Dumei de Stat din 4 martie, care stipulează că acest gen de poziţie este pasibilă de 15 ani de închisoare”, a detaliat ministrul francez al Culturii.

Citește și : Situaţia pe front în a 14-a zi a invaziei ruse în Ucraina

Roselyne Bachelot a insistat, de altfel, asupra necesităţii de a promova cultura rusă clasică.

“Nu vom opri concertele de Musorgski, nu vom opri concertele de Ceaikovski, nu vom opri spectacolele de teatru cu piese scrise de Cehov. Există cereri de boicot care nu corespund însă cu ceea ce reprezintă pentru noi cultura”, a adăugat Roselyne Bachelot.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce sunt Flamingo, noile rachete low-cost (inventate în Ucraina de un start-up) cu care Kievul vizează Rusia? Și de ce marchează începutul unei noi...

Principalele caracteristici: are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri, poartă un focos de 1.150 kg, este relativ precisă, poate produce...

România cere un protocol de autodistrugere pentru dronele navale ucrainene

România ar dori ca dronele navale ucrainene să se autodistrugă în apropierea apelor ei, după un incident din 5 iunie, când o dronă ucraineană,...

Șeful poliției ucrainene susține că rușii angajează adolescente ca să atragă soldați ucraineni pentru a-i ucide

Șeful poliției ucrainene a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide soldați ucraineni. Ivan Vîhivski a vorbit după arestarea unei fete de...

Kievul i-a răspuns lui Radev: Nu primim armele din Bulgaria gratuit, le cumpărăm

Ucraina și Bulgaria depun eforturi pentru o cooperare în domeniul apărării pe baze comerciale, ceea ce este benefic pentru ambele țări, a declarat purtătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.